„Realizările” lui Klaus Iohannis
Unul dintre subiectele discutate de fostul premier Victor Ponta a fost legat de președintele Klaus Iohannis. În opinia sa, șeful statului „ne aburește” de nouă ani cu programul România Educată. În plus, Victor Ponta ironizează realizările lui Iohannis privind aderarea la Schengen sau renunțarea la vizele pentru Statele Unite.
„Eu am înțeles că au prezentat programul România Educată în Brazilia, este ceva foarte amuzant. De nouă ani ne aburește pe noi cu acest program, până am să ne uităm cum pun elevii cuțitul în gât la profesori. Aici este o problemă cu tot sistemul iar Iohannis le-a prezentat programul România Educată.
Eu am fost convins atunci când a fost chestia aia cu profesoara atacată în liceu, în capitala României. Să se ducă la spital să o viziteze, să dea un mesaj, el fiind profesor de liceu și el și doamna. Eu am fost șocat că el nu a avut nicio reacție.
Iohannis a zis că ne bagă în Schengen, ne-a băgat. A zis că nu mai avem vize de America, a zis. A zis că face România educată, important este că a scos PSD-ul de la guvernare”, a declarat Victor Ponta.
Toate datele economice arată foarte rău
Legat de situația economică din România, fostul premier îi contrazice pe cei care spune că economia funcționează și punctează că „toate datele noastre economice arată foarte rău”.
„Noi ne-am dat o gaură cu trei Guverne liberale: Orban, Cîțu și Ciucă. Vine PSD și eu zic să nu cumva să astupe gaura, să sară în ea cu totul. Nu el a făcut gaura cu ai lui? Nebunia a început cu pandemia, atunci ne-am dus noi în cap când am adoptat măsuri populiste.
Pe mine mă deranjează că nu există o alternativă. Sistemul este închis. Iohannis zice că economia funcționează, dar eu îl contrazic. Toate datele noastre economice arată foarte rău. Avem forță de muncă, dar nu sunt români”, a mai spus fostul premier Victor Ponta în podcastul de joi de pe canalul de YouTube Hai România.