În 2016, ANCPI a semnat un protocol de colaborare cu Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România prin care s-a stabilit decontarea a 250 lei pentru fiecare autor al unei succesiuni în vederea plăţii onorariilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor, a certificatelor de moştenitor suplimentar, a certificatelor de legatar şi a certificatelor de vacanţă succesorală, dacă acestea sunt derulate prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară (PNCCF).
ANCPI a anunţat că, pentru anul 2017, a alocat circa 96,1 mil. euro pentru înregistrarea gratuită a unui număr maxim de 7.372.500 de imobile în cadrul PNCCF. În acest buget intră şi sumele decontate notarilor pentru eliberarea certificatelor de moştenitor.
Persoanele care îşi pot face succesiunea gratuit sunt cele care au proprietăţi în localităţile în care s-a finalizat procesul de cadastrare derulat prin Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară. În acest moment s-au cadastrat integral peste 260.000 de imobile amplasate în 25 de localităţi din 12 judeţe (vezi link mai jos). Acestora li se adaugă peste 164.000 de terenuri agricole din 389 de localităţi, în care cadastrarea a fost finalizată parţial. Mai exact, cu excepţia judeţelor Cluj, Sălaj, Sibiu, Braşov şi Botoşani, în restul judeţelor sunt cadastrate circa 116.000 de hectare de terenuri agricol, a căror proprietari pot obţine certificatele de moşternitor gratuit, dacă se află într-o situaţie succesorală. Cele mai multe terenuri agricole au fost cadastrate în judeţele Alba, Olt, Tulcea şi Ilfov.
Vezi aici Lista localităţilor în care poţi face succesiunea gratuit
În prezent, sunt înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciarã circa 9,9 milioane de imobile (construcţii şi terenuri), echivalentul a 24,77% din cele 40 de milioane de imobile estimate la nivel naţional. De la finalul anului 2015, când a început Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciarã, ANCPI a înregistrat cel mai mare număr de imobile, respectiv 451.872 de proprietăţi, din care în 2016-2017 au fost cadastrate 373.600.
„În 2017, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se angajează să depăşească cifra de un milion de imobile înscrise în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, ca urmare a procesului de înregistrare sistematică”, a declarat pentru Capital Radu-Codruţ Ştefănescu, directorul general al ANCPI.
Majoritatea imobilelor rămase de cadastrat sunt terenuri agricole, în contextul în care abia 19,7% din suprafaţa agricolă a ţării a fost înscrisă până acum.
Primăriile pot solicita, începând din vara anului trecut, finanţare pentru realizarea gratuită a cadastrului general. În acest scop, fiecare localitate va putea primi în acest an până la 150.000 lei, cu 15.000 de lei în plus faţă de suma alocată în 2016.
Data limită până la care primarii pot încheia contracte de finaţare cu oficiile de cadastru pentru a primi banii este 24 iulie. Pasul următor este încheierea contractelor dintre primării şi firmele autorizate să execute lucrări de cadastru.
Valoarea totală a programului PNCCF este de 1,2 mld. euro, din care 900 mil. euro reprezintă fondurile ANCPI obţinute exclusiv din serviciile prestate, iar 312,7 mil. euro reprezintă fonduri europene nerambursabile, care au început să fie atrase din acest an. O altă sursă de finanţare pot fi şi fondurile din bugetele locale ale primăriilor.
Harta lucrărilor de cadastru realizate până acum
Click pe hartă pentru mărire