În cadrul podcastului „România lui Cristache” de pe canalul de Youtube EVZ Capital, Ionuț Cristache l-a avut ca invitat pe fostul șef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE), Cătălin Harnagea, care a explicat cauza care a declanșat războiul din Ucraina
„Care a fost cauza care a declanșat conflictul? Este criza energetică sau invers? Federația rusă putea oricând să închidă robinetul, la 40% din gazele pe care le primesc. Indiferent că aveau conflicte sau nu, războiul a început datorită acestei crize, pentru Europa va însemna o renunțare la tonul ăsta agresiv și până la urmă la o înțelegere.
Efectele pe parte economică au acționat asupra unui conflict. Problemele economice vor schimba percepție pe care Guvernele le vor avea în primăvara, Europa va fi forțată prin măsurile economice aberante pe care le-a luat să schimbe jocul în ceea ce privește materiile prime”, a explicat fostul șef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).
„Europa consumă pe an în jur de 500 de miliarde de metri cubi de gaz, 40% înseamnă 200 de miliarde metri cubi de gaz, în momentul ăsta toată lumea se bucură de o conductă care vine din Norvegia și dă undeva la 100 miliarde metri cubi de gaz și americanii le-au promis 15 miliarde metri cubi, păi nu se adună nici măcar jumătate din cât dădea Federația Rusă. În acest caz, sigur că asta privează și marele industrii: industria germană, care ține bugetul UE, la fel și industria franceză. Sunt lucruri pe care ar fi trebuit să le gândească Bruxelles dacă au vrut să iasă cu măsuri restrictive. Ei nu s-au gândit la efecte”, a adăugat Cătălin Harnagea.
Rusia și-a protejat cetățenii de sancțiunile economice. A găsit rapid noi cumpărători de materii prime
Cătălin Harnagea a declarat că sancțiunile impuse împotriva Rusiei afectează mai mult economia statelor membre UE, fiind gândite „total anapoda”. Spre deosebire de UE, Guvernul de la Moscova a găsit rapid noi cumpărători de materii prime pentru a nu lăsa sancțiunile economice să atingă oamenii de rând.
„În primul rând, trebuia să vadă de unde poate să pună la loc ceva ce au exclus din parte unui stat care a intrat într-un conflict, dar lucrurile fiind extrem de legate, toate economiile europene din cauza globalizării sunt extrem de legate. Căderea unei economii sau unei ramuri a unei industrii germane afectează un lanț orizontal care nu se întinde doar pe continentul european. Restricțiile, în general, sunt date atât de mult cât să nu te afecteze pe tine față de cel vizat, în momentul în care te afectează mai mult pe tine decât pe celălalt este o gândire total anapoda.
Conflictul îl poți negocia până ajunge într-un punct în care unii deja au luat o mare suprafață și nu o să-l dea înapoi, iar ceilalți chiar dacă au contraofensive nu au cum să-i scoată din zona respectivă. Atunci degeaba negociezi pentru că o parte care se simte bine acolo nu o sa iasă. Aici este vorba despre cine va ceda primul, și nu pe parte militară. Cedarea va fi pe parte economică sau financiară.
Se vede că UE a aplicat măsuri extrem de restrictive, însă, totuși, în iulie 2022 față de iulie 2021 a însemnat o creștere a cifrei de afaceri pe țiței de aproape 10 miliarde, fiindcă unii de la Moscova s-au gândit ce înseamnă aceste sancțiuni. Ei au găsit alte piețe. În acest moment, Rusia trimite ției în India, care rafinează și produsele rafinate sunt trimise în Europa. Trimite cărbuni, adică ei au reușit în timp să găsească portițele de scăpare ca să nu iasă lumea în stradă. Pe când în UE nu s-a gândit nimeni cum ne afectează aceste măsuri. Trebuie să pui ceva în loc. În Rusia s-au gândit că aceste lucruri se vor răsfrânge asupra omului de rând, tu după o criză sanitară ai o criză energetică, apoi una militară nu ești în stare să faci nimic”, a precizat el.
Europa nu a fost pregătită pentru Vladimir Putin
Potrivit spuselor sale, deciziile care s-au luat în ultimii doi ani au fost diferite de interesele cetățenilor europeni. „Asta arată un sondaj publicat”, a spus el. „Dacă mergi pe linia asta și crezi că nu se va rupe, este foarte riscant. Ce s-a întâmplat în Suedia este foarte grav, fiind o societate extrem de educată. În urma acestui haos. Moscova are doar de câștigat.
Europa nu a fost pregătită pentru Putin. Înțelegerile până în momentul de față au fost excesiv de prietenoase. Lumea dorea să prospere și nu aveau cum să facă asta dacă nu aveau energia ieftină. Germania avea o înțelegere extrem de strânsă cu Rusia. Ei nu au vrut decât Donbassul, după care s-au gândit că ar trebui să aibă și control la Marea Neagră, unde este o zonă unde se întâmplă multe lucruri. Zona Mării Negre poate să fie ținută sub control pentru negociere, fiindcă o să spună că sudul este al lor, plus Donbasul, și trebuie să dați înapoi ceva. Este foarte greu de negociat în acest moment”, a explicat.
„India s-a apropiat de Rusia tocmai din cauza influențelor din India împotriva colonialismului. Putin a împărțit populația lumii în două părți, NATO fiind cea mai puternică alianță pe care o are globul, dar, totuși, influența propagandei care a venit de la Moscova spre Est este mult mai puternică și mult mai punctuală decât ceea ce se întâmpla spre Vest”, a avertizat fostul șef al Serviciului de Informații Externe (SIE).