In multe dintre discutiile purtate intre creditori si debitori, cei dintai amintesc, mai mult sau mai putin voalat, despre posibilitatea de a apela la niste „oameni de bine”.
Exista, din fericire, si situatii in care nu se apeleaza la serviciile acestora. Pentru ca, evident, ambele parti sunt constiente de faptul ca o astfel de actiune poate genera consecinte ce pot fi cu usurinta scapate de sub control. Asa ca, mai de voie, mai de nevoie, creditorii apeleaza la justitie.
Ei stiu ca la sfarsitul procesului vor obtine o hotarare judecatoreasca, prin care se va constata creanta lor certa, lichida si exigibila, si se va dispune obligarea debitorului la plata acesteia. Mai stiu si ca trebuie sa aiba in vedere, chiar de la inceputul procesului, faptul ca, pe durata solutionarii cauzei, bunul ce face obiectul litigiului poate sa se deterioreze si ca debitorul isi poate diminua patrimoniul. Pentru a impiedica aceasta, legea le pune la dispozitie masurile asiguratorii, ce pot fi, la cerere, dispuse de catre instanta:
– sechestrul judiciar, prin care bunul mobil sau imobil pentru care se judeca partile este incredintat, pana la solutionarea cauzei, unei persoane ce are obligatia de a-l conserva, daca se dovedeste ca exista pericolul ca el sa fie instrainat, deteriorat sau distrus de una din parti;
– sechestrul asigurator, prin care bunuri mobile ale debitorului sunt declarate sechestrate, pana la solutionarea definitiva a cauzei, pentru a fi ulterior vandute, dupa pronuntarea hotararii, si a se putea astfel plati creanta baneasca ce face obiectul litigiului; bunurile debitorului sunt sechestrate in limita valorica a creantei, iar, potrivit art. 208 din Codul comercial, sechestrul asigurator nu poate fi ridicat decat daca debitorul va consemna suma, capitalul, interesele si cheltuielile pentru care s-a infiintat acel sechestru;
– poprirea asiguratoare, prin care instanta ordona unei persoane ce datoreaza o suma de bani debitorului sa nu o plateasca acestuia; aceasta persoana, care are obligatia sa declare valoarea sumelor debitorului pe care le detine, devine tert poprit si, ca urmare a infiintarii popririi, suma datorata de ea debitorului este indisponibilizata. Atunci cand este poprit contul bancar al debitorului, tertul poprit este societatea bancara careia instanta ii ordona sa nu mai plateasca debitorului sumele pe care le detine. Deoarece prin aceasta masura se indisponibilizeaza intreaga suma detinuta de tertul poprit (chiar daca aceasta depaseste valoarea creantei), ea il poate determina pe debitor sa isi execute de bunavoie obligatia.
La incheierea judecatii, dupa epuizarea cailor de atac, creditorul va obtine o hotarare definitiva si irevocabila. In acest moment, debitorul poate, desigur, sa execute de bunavoie obligatia sa. Atunci cand debitorul nu o face, solutia este constrangerea sa, pe calea executarii silite.
Dupa obtinerea unei hotarari definitive si irevocabile, urmeaza o alta etapa a procesului civil: punerea in executare.
Urmarirea debitorului nu se face din oficiu, ci numai la cererea creditorului. Acesta trebuie sa solicite executarea silita a debitorului, adresand instantei o cerere de executare silita, avand insa in vedere ca dreptul de a cere o executare silita, in temeiul oricarui titlu executoriu, se prescrie dupa trecerea a trei ani.

Contractele de credit sunt titluri executorii

Potrivit art. 380 din Codul de procedura civila, „executarea silita se intinde asupra tuturor bunurilor miscatoare si nemiscatoare ale datornicului, afara de exceptiile admise de lege”. Insa, potrivit articolului 379, nici o urmarire asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decat in virtutea unui titlu executoriu (inscris care sa constate dreptul creditorului de a cere executarea silita a debitorului).
In afara de hotararile judecatoresti (care, pentru a fi puse in executare, trebuie sa fie investite cu formula executorie), sunt titluri executorii si actele autentificate de notarii publici ce constata creante certe, lichide si exigibile, hotararile arbitrale investite cu formula executorie, precum si alte inscrisuri carora legea le confera puterea de titlu executoriu (contractele de credit bancar, deciziile de imputare ale angajatorului si angajamentele de plata ale salariatilor etc.).
In ceea ce priveste hotararile pronuntate de instantele judecatoresti din strainatate, ele pot fi puse in executare pe teritoriul Romaniei, daca o instanta pronunta o hotarare prin care, dupa verificarea indeplinirii de catre acestea a tuturor conditiilor prevazute de legea romana, incuviinteaza executarea.
In baza titlului executoriu, creditorii vor solicita asadar instantei executarea silita a debitorului; in cursul acesteia, executorii judecatoresti, auxiliari ai instantelor, nu au dreptul de a aprecia singuri, ei fiind obligati sa execute intocmai cele stabilite in titlu.
Executarea silita poate fi directa (asupra bunului ce a facut obiectul litigiului) sau indirecta (asupra bunurilor ce vor fi valorificate pentru ca, din sumele obtinute, creditorului sa ii fie platita suma datorata), insa legea prevede ca „nici o hotarare sau titlu executoriu nu se va putea executa decat numai dupa ce va fi incunostintat datornicul”.
Instanta poate valida acum poprirea (executorie) ce a fost anterior infiintata ca masura asiguratorie. Ea va ordona tertului sa plateasca direct creditorului suma pe care o datora debitorului, efectul validarii popririi fiind nasterea obligatiei tertului de a plati direct creditorului, in locul debitorului caruia ii datora suma. Cand aceasta nu a fost infiintata ca masura asiguratorie, ea poate fi infiintata in etapa executarii silite (poprirea executorie). In ambele cazuri, este important ca poprirea sa fie infiintata fara instiintarea debitorului si a tertului poprit, elementul surpriza determinand in buna masura eficacitatea masurii.
Urmarirea silita a debitorului se poate face asupra bunurilor sale mobile sau imobile: in cazul urmaririi bunurilor mobile, debitorul este instiintat printr-o somatie. Daca nu se conformeaza acesteia, executorul judecatoresc se deplaseaza si sechestreaza bunuri mobile ale debitorului, in masura in care apreciaza ca acestea acopera valoarea creantei, intocmind un proces-verbal de sechestru. Daca debitorul lipseste sau nu deschide usile, executorul va fi insotit de un ofiter de politie. Bunurile sechestrate vor fi apoi vandute la licitatia organizata de executorul judecatoresc, sub supravegherea instantei, iar din suma obtinuta vor fi acoperite creanta si cheltuielile de executare.
Procedura urmaririi bunurilor imobile ale debitorului debuteaza prin instiintarea acestuia si se realizeaza prin intermediul unui act numit comandament. Comandamentul se transcrie intr-un registru special; potrivit Codului de procedura civila, orice instrainare facuta de datornic dupa transcrierea comandamentului este nula de drept. Procedura este apoi continuata si finalizata prin vanzarea bunurilor imobile la licitatie, de catre instanta, in sedinta publica si prin pronuntarea ordonantei de adjudecare.

Executarea poate fi
contestata

Regulile procedurale privind executarea silita trebuie respectate cu strictete. Pentru aceasta, Codul de procedura civila instituie si calea prin care „orice executare se poate contesta de cei interesati sau vatamati prin executare”.
Contestatia la executare poate fi utilizata atat de parti, cat si de terti (de exemplu, de cei ale caror bunuri au fost urmarite in locul celor ale debitorului).
Contestatia la executare poate sa priveasca titlul executoriu (intelesul sau intinderea acestuia, care nu sunt suficient de clare si care, potrivit aprecierii partii, nu permit efectuarea cu precizie a executarii) sau actele de executare ce au fost realizate cu incalcarea prevederilor legale (de exemplu, nu s-a respectat succesiunea lor, termenele obligatorii etc.).
Contestatia va fi solutionata de catre instanta, insa in cadrul acesteia nu vor putea fi puse in discutie aspectele anterior solutionate de instanta, nefiind posibila reluarea in discutie a hotararilor in temeiul carora se face executarea.r
Existenta contestatiei la executare, care se poate usor transforma intr-un mijloc prin care debitorul cauta sa intarzie deznodamantul, poate sa para chiar nedreapta creditorului r
exasperat de intarziere. r
Nu trebuie sa se uite insa ca rolul sau este de a proteja impotriva abuzurilor si ca, in genere, cauzele ce creeaza disfunctionalitatile sistemului sunt altele.r
Desi perfectibila, legea contine prevederile necesare pentru a asigura executarea silita a debitorilor. Ramane ca ele sa fie si aplicate, pentru ca rationamentul este, in fond, acelasi cu cel care sustine ca eficienta normelor de drept penal nu este determinata atat de marimea pedepselor, cat de rapiditatea si de certitudinea aplicarii sanctiunilor.tr