JoongAng Ilbo, un cotidian conservator, citează o singură sursă anonimă, însă un grup de dezertori nord-coreeni ajunşi în Coreea de Sud a indicat că a primit informaţii care confirmă articolul cotidianului.
Execuţiile au avut loc la 3 noiembrie, în şapte oraşe din ţară, indică sursa, descrisă drept "familiară" cu afacerile interne ale Coreei de Nord.

În oraşul portuar Wonsan, autorităţile au adunat 10.000 de persoane într-un stadion pentru a asista la execuţia a opt condamnaţi prin focuri de armă, potrivit acestei surse, care citează un martor.

Majoritatea condamnaţilor au fost executaţi pentru că s-au uitat la emisiuni televizate sud-coreene, introduse clandestin în ţară prin DVD-uri sau stick-uri de memorie USB, iar alţii pentru distribuirea de materiale pornografice, precizează agenţiile de presă citate.

North Korea Intellectual Solidarity, un site gestionat de dezertori nord-coreeni, subliniază că mai multe din sursele sale l-au informat în urmă cu câteva luni cu privire la un proiect referitor la un val de execuţii publice, potrivit AFP.

"Regimul pare să se teamă de posibilitatea ca oamenii să-şi schimbe gândirea şi încearcă să-i sperie", estimează un responsabil al site-ului.

Agenţia de presă franceză menţionează că un alt site gestionat tot de refugiaţi nord-coreeni, care dispun de o reţea extinsă de surse în întreaga Coree de Nord, a indicat că nu a primit informaţii pe acest subiect.

Coreea de Nord, una din cele mai izolate ţări din lume, este condusă cu o mână de fier de peste 60 de ani de dinastia comunistă Kim, fondată de bunicul liderului actual. Acesta din urmă şi-a succedat tatăl, care a murit în urma unui atac de cord în decembrie 2011.
Sursa: Agerpres