Mulți dintre noi am riscat și am sperat, acum 20 de ani, că ne-am câștigat libertatea de opinii, fără să ne dăm seama că e nevoie de cultură pentru ca ea să se întâmple. Din păcate, și după 20 de ani, de multe ori opiniile sunt exprimate printr-un război al decibelilor, unii peste alții, în simfonia surzilor, în care parcă nimeni nu ascultă pe nimeni.
Dialogul argumentativ nu există în primul rând pentru că nu există dialog. Lipsa de argumente duce automat la remarci mediocre și atacuri la persoană. Vedem zilnic până la saturație acest spectacol ieftin, zgomotos și total lipsit de valoare pe ecrane, îl citim în comentarii la subsolul articolelor de prea multe ori, și spațiul public de exprimare parcă a luat forma gheboasă și purulentă a urâtului, urii și răului.
Trebuie să învățăm că fiecare are dreptul la opinie. Poate să ne placă sau nu, putem fi sau nu de acord cu ea, însă exprimarea dezacordului prin jigniri, atacuri la persoană sau etichete negative nu înseamnă nimic altceva decât incultură și un grad de civilizație rudimentar. De multe ori, politicul și presa, principalii vectori care capacitează major comunicarea, audiența și, nu în ultimul rând, comportamentul populației, parcă sunt într-o competiție să ne convingă că noi, românii, parcă suntem o rasă inferioară. Însă România reală, cea pe care o văd zilnic pe stradă, la serviciu, la cafea sau aiurea este alta decât cea pe care o văd seara la televizor la „știri“ sau în „talk-show“.
În România reală sunt și oameni valoroși, sunt și oameni corecți, sunt și oameni optimiști, sunt și oameni cu ambiții și idealuri pentru care luptă, sunt și oameni care muncesc cu plăcere și dăruire și sunt foarte mulți oameni decenți. Și care nu mai au capacitatea și refuză să mai absoarbă mediocritatea și nocivitatea lipsei respectului de sine. Rele sunt peste tot în lumea asta: hoți, violatori, corupți, pedofili, canibali, mincinoși, săraci, cerșetori sau drogați. Dar nicăieri nu am văzut extinderea mediatică până la ostracizarea națională, așa cum se întâmplă în România televizată. Neamțul nu s-a rușinat când a apărut canibalul, chiar dacă era de aceeași nație, francezul nu s-a ascuns când a apărut violatorul, chiar dacă îl știe o lume întreagă, americanul nu și-a coborât drapelul din fața casei când președintele lui a mințit cu mâna pe Biblie, și lista poate continua. În orice carte de psihologie scrie că dacă îi spui copilului întruna că greșește și că nu e bun de nimic exact așa îl vei avea.
Mă aștept ca „formatorii de opinii“ și „analiștii“ cu mai multe școli și experiență decât un umil părinte să știe acest lucru și măcar să-și asume toxicitatea unei astfel de abordări care, din păcate, nu ocolește pe nimeni. În România se și întorc oameni, nu numai pleacă, avem expați care decid să rămână aici și care vorbesc mult mai frumos despre noi decât o facem noi înșine, avem calități, valori și capacități remarcabile. Nici mai răi, nici mai buni decât alții, până la urmă suntem oameni normali, cu vieți normale și nicidecum o aberație genetică televizată.
ANCA BIDIAN, CEO Kiwi Finance