Romelectro, unul dintre cei mai mari contractori generali pentru proiecte energetice din România, și Eximbank au încheiat recent un acord de împrumut destinat dezvoltării unui proiect pe care compania îl va derula în Egipt.
Acordul încheiat între Eximbank și Romelectro prevede o finanțare multiprodus în valoare de 63 de milioane de lei, se arată într-un comunicat al companiei.
Romelectro este lider de consorțiu, împreună cu alte două firme românești, pentru montajul și punerea în funcțiune a unui bloc de 1200 MW la termocentrala în ciclu combinat pe gaze naturale de la Burullus, în Egipt, valoarea contractului fiind de circa 30 de milioane de euro.
Proiectul la care va participa Romelectro în Egipt este parte a unui amplu program al autorităților egiptene de creştere a capacităţilor de producere a energiei electrice, care să acopere consumul în creştere. Astfel, proiectul prevedere dezvoltarea a trei termocentrale greenfield (4.800 MW fiecare) la Beni Suef, Burullus și New Capital, termenul de finalizare fiind sfârșitul lui 2018, cu faze interimare de finalizat în 2017. Furnizorul echipamentelor principale este Siemens AG, care a semnat în toamnă un contract de 9 miliarde de dolari pentru care Deutsche Bank AG, HSBC Middle East și KfW Ipex Bank GmbH au fost mandatate pentru finanțare.
”Suntem încântaţi că reușim să fim din nou parte a unui amplu proiect derulat în domeniul energetic care demonstrează încă o dată că firmele românești au capacitatea de a se implica în programe complexe, cu participare internațională, unde își pot valorifica nivelul ridicat de competitivitate”, a declarat, în comunicat, Traian Halalai, președintele executiv al EximBank.
Potrivit acestuia, acordul încheiat cu Romelectro va asigura companiei finanțarea necesară pentru derularea acestui contract extern și, în același timp, va permite derularea tranzacțiilor comerciale în deplină siguranță având în vedere faptul că EximBank a acordat societății și o asigurare în numele și contul statului român pentru exporturi în Egipt în valoare de 18 milioane de euro.
“Această tranzacție este din punctul nostru de vedere una completă pentru că ne permite să ne punem în valoare toate atuurile atingându-ne în același timp obiectivele strategice: susținerea companiilor românești, mai ales a celor interesate de extinderea operațiunilor lor pe piețe din afara Europei, și a proiectelor de anvergură în domenii economice prioritare, așa cum este cel energetic, cu un necesar ridicat de finanțare, dar și cu importante oportunități”, a mai spus Halalai.
Romelectro este investitor şi dezvoltator de proiecte complexe de energie: producere (termo, hidro, regenerabile), transport şi distribuţie ale energiei electrice, precum şi de proiecte de infrastructură şi din industriile neenergetice. Din Grupul ROMELECTRO mai fac parte ISPE, CELPI și Electromontaj Sibiu.
”Ne bucurăm că regândirea strategiei corporative, cu focus pe consolidarea prezenței noastre pe plan internațional, începe să dea roade, Romelectro revenind iată în forță pe piețele externe. Sunt ţări şi regiuni pe glob care promovează portofolii generoase de proiecte, marea majoritate investiţii noi, cu finanţare asigurată. Noi am analizat la detaliu aceste pieţe şi acolo unde analizele de risc şi de capabilitate au corespuns, am lansat campanii de intrare pe acele pieţe. Vom continua așadar să participăm și la alte licitații externe ce presupun lucrări complexe, concentrând pentru implementarea acestor proiecte resurse din cât mai multe companii românești și, sperăm, având în continuare suportul EximBank pentru derularea lor”, a declarat Viorel Gafița, președintele Romelectro.