”Considerăm că proiectul Solarex este unul definitoriu pentru ceea ce reprezintă EximBank în raport cu antreprenorii români, dar și pentru rolul pe care banca îl are în susținerea proiectelor de investiții pe termen mediu și lung. Am dezvoltat cu acest client o relație de durată, am răspuns împreună cerințelor impuse de derularea proiectelor cu finanțare din fonduri europene și avem acum ocazia de a inaugura unul din cele mai mari proiecte de wellness din România. Sperăm că poveşti de succes precum cea a Solarex vor încuraja şi alţi întreprinzători să apeleze la Exim-Bank care a înţeles cerinţele acestei perioade economice şi se poate poziţiona ca un partener valoros pentru orice tip de afacere”, a spus Traian Halalai, președintele EximBank.

Implementarea proiectului ”Parc acvatic AquaStar – atracția turismului de agrement sătmărean”, cofinanțat de UE prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 5 – Dezvoltarea durabilă și promovarea turismului, Domeniul major de intervenție 5.2 – Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale și creșterii calității serviciilor turistice, s-a derulat în perioada februarie 2011 – mai 2013. AquaStar oferă servicii turistice de agrement, divertisment, recreere, wellness şi SPA, prin valorificarea în mod eficient a resurselor naturale de apă geotermală.

”Pentru o firmă totuși mică, așa cum este firma noastră, derularea unui asemenea proiect a fost o provocare uriașă, dar acum, când în sfârșit îl vedem materializat, sentimentul de împlinire este de aceeași amploare. Îmi aduc aminte și acum de momentul în care așteptam acordul EximBank pentru finanțare. A fost un moment decisiv pentru proiect și mă bucur că a ieșit totul așa cum am planificat. Suntem convinși că potențialul economic al acestei investiții este foarte mare mai ales că parcul acvatic devine o <ancoră> ce va determina dezvoltarea economică a zonei pe mai multe planuri și mai ales pe termen lung”, a declarat Nagy Karoly, proprietarul Solarex. El adăugat că proiectul a generat pentru început peste 35 de noi locuri de muncă.