Există o uriașă oportunitate pe care pandemia o prezintă: revalorificarea muncii profesorului.
Paradoxal, lumea își dă seama de importanța profesorilor atunci când ei lipsesc. Ține și de noi, de profesori, ca în această situație să fim modele și să fim exemple.
Da, e mai complicat să facem ore online.
Da, trebuie să ne punem la zi cu ultimele tehnologii, trebuie să ne schimbăm metodele, să fim mai atractivi și să ieșim din zona de confort.
Dar dincolo de orice, vă invit să transmitem un mesaj puternic către societate, și anume ”suntem aici, răspundem prezenți, puteți conta pe noi”.
Tot așa cum o țară trebuie să știe că poate conta pe ostașii și generalii ei când este atacată, oamenii trebuie să știe că pot conta pe profesori atunci când o năpastă ne lovește şi să fim ceea ce am vrut tot timpul să fim: modele pentru copii. Pentru că de aceea ne-am făcut profesori și nu altceva, pentru a duce mai departe civilizația noastră, cultura noastră, că e pandemie sau că nu e.
Vă spun din experiență, mentalul colectiv operează cu două lucruri: cu simboluri și cu lucruri practice.
Nu putem trăi doar din simboluri, dar dacă nu avem simboluri nu suntem altceva decât niște consumatori de zahăr.
Începând din 1 septembrie fiecare din profesorii care sunt aici, fiecare dintre noi va da la clasă hrana spirituală de care copiii noștri au nevoie. Eu cred că oamenii, publicul larg, are nevoie să opereze şi cu un capital simbolic. De aceea, dacă noi ieșim public, puternic, şi spunem: iată decalogul profesorului în pandemie, iată la ce ne angajăm noi, cred că vom da o rază de speranță și este foarte important pentru oameni să opereze și cu aceste simboluri şi cred că ar fi un semn societal important. Cred că am da puțin curaj oamenilor care, mulți dintre ei, se simt pierduți în fața acestei pandemii.
Iar dacă aceste repere morale sunt date de profesorii nației, vom fi realizat un lucru bun chiar și în această pandemie.
Zece puncte clare limpezi la care se angajează profesorii țării pentru copii pentru noul an școlar cred că ar fi un semn societal. Mie îmi plac lucrurile concrete. Eu sunt ardelean și noi acolo în Ardeal încercăm să vorbim mai lent, mai puțin, și să ne înhămăm la muncă.
Spunem adesea că şcoala trebuie centrată pe copii, dar e impotant să ne gândim la profesori:
și ei sunt expuși, poate mai expuși decât copiii.
De aceea e nevoie și în viața lor de mai multă disciplină decât în viața altor categorii profesionale. Un profesor prin atitudinea sa poate să influențeze mii de copii. Iar aici e nevoie de o incredibilă forță de caracter din partea profesorilor. Ministerul are un rol extrem de important aici, pentru că prin modul în care comunică și ia decizii poate să motiveze profesorii. Care, să nu uităm, sunt și ei oameni, nu roboți. Și lor le e teamă, și ei au probleme acasă, nu e întotdeauna ușor să lase la ușa clasei problemele personale și să devină acel superman de la care elevii așteaptă tot.