Cea mai dură bătălie se va da pentru poziția de președinte ASF, acolo unde s-au înscris vicepremierul Viorel Ștefan, despre care Capital a scris în exclusivitate că ar putea ajunge la ASF și Leonardo Badea, actualul șef al instituției.
Conform surselor Capital, deși în urmă cu doar câteva zile Badea era sigur că va rămâne președinte și a exprimat acest lucru inclusiv în grupurile de apropiați și colaboratori, acum balanța tinde să încline mai degrabă către Viorel Ștefan, care nu se află în relații bune cu Liviu Dragnea, dar este cunoscut în partid ca un vechi și redutabil specialist în finanțe. În același timp, pentru Dragnea, plecarea lui Ștefan la ASF ar putea fi un avantaj, având în vedere că va ieși, astfel, din lumea politică.
La nivelul postului de prim vicepreședinte candidează Doina Dascălu, fost secretar de stat la finanțe, fost vicepreședinte al Curții de Conturi și actual președinte CA al Electrica, alături de Andrei Micu, președintele Eximasig și vechi angajat al statului, cu susținere transpartinică, și de un candidat susținut de PNL. Aici, spun sursele noastre, lucrurile sunt mai clare, întrucât postul de prim vice este rezervat ALDE, în urma negocierilor PSD-ALDE, iar Doina Dascălu este sprijinită de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu .
La asigurări, pe post de vicepreședinte, vrea să rămână Cornel Coca Constantinescu, care va avea drept contracandidați pe Andrei Micu și Cristian Roșu, președintele Fondului de Garantarea a Asigurărilor(FGA). Micu, personaj influent mai degrabă în grupurile discrete ale masoneriei sau serviciilor decât în politică, și-a depus candidaturile pentru toate posturile din ASF, dar nu pare să aibă mari șanse.
Lupta se va da între Roșu și Constantinescu, dar e foarte posibil ca pe această poziție să rămână Constantinescu, care a avut o relație bună inclusiv cu Roșu în mandatul său actual și care a gestionat bine piața asigurărilor, după ridicarea plafoanelor de preț instituite de stat.
La pensii candidează Cristian Roșu și Gabriel Grădinescu (fost bancher, inclusiv la CEC Bank), alături de Micu și un candidat susținut de PNL.
Aici Roșu are clar cele mai mari șanse.
La Piața de capital vrea să rămână Mircea Ursache, combătut de Ovidiu Wlassopol, în prezent prim-vicepreședinte ASF și de Andrei Stamatian, vicepreședinte la CEC.
La acest sector ar putea apărea cea mai mare supriză, în condițiile în care este cotat cu șanse Andrei Stamatian, susținut de PNL. Conform informațiilor noastre, PSD ar fi negociat cu PNL și le-a oferit acest post, pentru ca audierile să fie liniștite, fără întrebări dure și fără opoziție din partea deputaților și senatorilor liberali.
PNL mai are doi candidați pentru ASF, care nu sunt cotați, însă, cu mari șanse.
Membrii neexecutivi vor să rămână Gheorghe Marcu și Albin Biro, iar candidați mai sunt actualul vice pe pensii Ion Giurescu și actualul prim vice Ovidiu Wlasopol alături de același Andrei Micu, prezent pe toate listele, și de doi cadidați susținutți de PNL.
Audierile vor avea loc, cel mai probabil, lunea carea vine. Conform procedurilor, candidații vor fi audiați, apoi votați de către comisiile reunite de buget finanțe și economică din Senat și Camera Deputaților.
Cei cu aviz favorabil vor merge în plenul Parlamentului pentru votul final. Procedura este una eminamente politică și ține de negocierile din interiorul partidelor și interpartide.