‘În perioada ianuarie-martie 2011, 51.732 persoane au obţinut un contract de muncă în străinătate, dintre care 437 prin reţeaua europeană Eures, iar alte 51.295 persoane prin aplicarea acordurilor juridice bilaterale, cele mai multe având ca destinaţie Germania (51.294), pe locul imediat următor situându-se Spania, către care s-au îndreptat 284 de români’, a precizat, pentru AGERPRES, Liliana Bogdan, purtătorul de cuvânt al ANOFM.
Spania a oferit locuri de muncă numai în agricultură, iar Germania, pe lângă 46.921 contracte în agricultură, a mai avut nevoie, între altele, de personal pentru hoteluri şi restaurante (1.600), menaj (61), industrie (84) şi sectorul medical (11).
Tot în sectorul agricol, dar cel din Danemarca, şi-au găsit un loc de muncă 144 de români. În perioada menţionată, alte destinaţii alese de români pentru a munci au fost Italia (trei persoane – ajutor de bucătar, îngrijitor persoane vârstnice şi sticlar), Marea Britanie (o persoană – babysitter) şi Elveţia (o persoană pentru domeniul hotelier).
Pe lângă acestea, Germania a mai absorbit – prin reţeaua Eures – încă cinci contracte de muncă (muncitori necalificaţi în agricultură, îngrijitor persoane vârstnice, muncitor necalificat în industrie), dar alte 2.611 persoane au plecat în baza acordului bilateral.
Reţeaua Eures – portalul mobilităţii forţei de muncă europene – oferă permanent date privind posturile vacante din 31 de ţări europene, găzduieşte CV-urile candidaţilor interesaţi şi informează în legătură cu munca în străinătate. De serviciile de recrutare-plasare ale Eures beneficiază lucrătorii şi angajatorii.
La data de 1 iunie, pe Eures erau postate 5.699 posturi vacante, 644.064 CV-uri, iar 23.959 de angajatori erau înregistraţi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ANOFM, Austria, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg, Malta şi Marea Britanie aplică în acest moment restricţii totale sau parţiale cetăţenilor români care doresc să muncească în ţările respective.