Marea Britanie a pierdut 10.800 de milionari în 2024. Cu un an în urmă, numărul lor a fost de 4.200, scrie The Independent.
Doar China a pierdut un număr la fel de mare de oameni bogați în același interval de timp.
Din 1950 până la începutul anilor 2000, Marea Britanie și, în special, Londra, a fost una dintre destinațiile de top din lume pentru milionarii care doreau să plece din țările lor, un magnet pentru familiile bogate din Europa continentală, Africa, Asia și Orientul Mijlociu, potrivit NWW.
Paris, Dubai, Amsterdam, Monaco, Geneva, Sydney și Singapore par să fie acum printre cele mai importante destinații pentru milionarii care părăsesc Regatul Unit. În schimb, Florida, Algarve, Malta și Riviera Italiană sunt foarte atractive pentru ”pensionarii” cu conturi cu multe zero-uri în bănci, scrie publicația britanică.
Ce se află în spatele exodului milionarilor?
Experții susțin că există „mai mulți factori” în spatele exodului milionarilor din Regatul Unit. În opinia lor, argumentul forte este impunerea unor taxe suplimentare, determinându-i pe mulți dintre ei să părăsească țara.
Expertul Andrew Amoils a sugerat că nivelul impozitului pe câștigurile de capital și al ratelor taxelor imobiliare îi descurajează pe oamenii de afaceri și pe pensionarii bogați. Aceste taxe, susține el, au un efect de propagare asupra sectorului local al gestionării averii și birourilor de familie.
„Din punct de vedere istoric, mare parte din atracția Marii Britanii are legătură cu limba sa, engleza, care este prima sau a doua limbă a majorității persoanelor cu averi mari la nivel global”, a declarat Amoils.
„Cu toate acestea, de-a lungul timpului, acest lucru a devenit mai puțin important pe măsură ce economiile celorlalte țări de limbă engleză (SUA, Australia și Canada) au crescut. În plus, există acum câteva alte piețe cu venituri mari în care cei care vorbesc doar engleza se pot descurca, inclusiv Singapore, Emiratele Arabe Unite, Noua Zeelandă, Malta, Elveția și Mauritius”, a explicat el.
Școlile și universitățile de top din aceste țări s-au îmbunătățit de-a lungul timpului și multe sunt acum evaluate la fel cu cele din Marea Britanie, a subliniat Amoils.
Cifrele provin de la New World Wealth, firma globală de analiză în migrația investițiilor Henley & Partners, care a analizat persoane cu averi foarte mari, cu active lichide de peste un milion de dolari, potrivit The Times.
Marea Britanie are probleme. Practic, acum îngreunează orice afacere
Fondatorul Pimlico Plumbers, Charlie Mullins, care s-a mutat anul trecut în Spania, a declarat pentru presa locală:
„Marea Britanie are probleme. Nu pot da vina doar pe laburişti. Și conservatorii au contribuit la asta, dar laburiştii au înrăutăţit situaţia. Au crescut taxele și au adăugat noi legi pentru muncă, cum ar fi obținerea unui contract din prima zi. Practic, acum îngreunează orice afacere”.