Partidul Comunist Chinez (PCC) sărbătoreşte joi, 1 iulie, 100 de ani de la naştere, cu o revărsare de propagandă pentru gloria Chinei, devenite în decurs de 40 de ani a doua putere economică mondială.

Joe Biden vorbeşte despre o ameninţare planetară a Chinei

În afara graniţelor sale, ea este obiect de critici din ce în ce mai virulente pentru politica sa în regiunea Xinjiang, în Marea Chinei de Sud, faţă de Hong Kong sau Taiwan. Preşedintele american Joe Biden se străduie să-şi unească aliaţii contra unei ameninţări chineze pe care o consideră planetară.

Miercuri, în deschiderea celui de-al 19-lea Congres al PCC, preşedintele chinez, Xi Jinping, a prezentat un tablou al unei Chine „socialiste moderne” care „va urca pe primul loc în lume” până în 2049, data centenarului Republicii populare.

Transformată radical de patru decenii de reforme economice, China de astăzi nu mai are multe în comun cu cea a lui Mao, dar urmăreşte cu toate acestea aceleaşi scopuri expansioniste, fără ca acest lucru să fie totuşi intrinsec legat de partid, transmite France 24.

„Modul de a gestiona relaţiile internaţionale nu are nimic de-a face cu comunismul teoretic”

Jean-Vincent Brisset, cercetător asociat la IRIS (Institut de Relations Internationales et Stratégiques), afirma deja la France 24 cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Republicii populare: „Modul de a guverna şi modul de a gestiona societatea provin din regimurile comuniste, dar modul de a gestiona relaţiile internaţionale nu are nimic de-a face cu comunismul teoretic”.

La fel stau lucrurile în ce priveşte strategia expansionistă a Chinei, spune el astăzi. După părerea lui, aceasta este mai curând un rezultat al „tradiţiei” şi al „concepţiei civilizaţiei chineze” decât al ideologiei partidului.

France 24: Cum a făcut Partidul comunist chinez să evolueze strategia expansionistă a Beijingului de 100 de ani?

Jean-Vincent Brisset: Nu este nimic nou în revendicările teritoriale ale Chinei: ele merg mult dincolo de Marea Chinei de Sud şi cuprind tot Extremul Orient sovietic… Aceste revendicări erau deja în manualele şcolare de la începutul erei Mao.

Partidul comunist este o dinastie ca celelalte sub multe aspecte. Xi Jinping se comportă ca un împărat chinez clasic, doar că acum China dispune de o putere la nivel internaţional care îi permite să-şi sprijine revendicările teritoriale care, încă o dată, nu au nimic nou şi sunt prezente în trecutul Chinei.

Nu este un fapt al Partidului comunist, este chinezesc, şi în special când China este puternică. Începând din momentul în care a redevenit puternică, China a profitat ca să-şi promoveze toate revendicările teritoriale. Asta se petrece în Marea Chinei de Sud şi în Marea Chinei de Est, dar şi cu India, lucru de care se vorbeşte ceva mai puţin.

France 24: Aceste veleităţi expansioniste se regăsesc şi în Noile drumuri ale mătăsii, care urmăresc să întărească poziţia Chinei pe plan mondial?

Jean-Vincent Brisset: Aici se pune întrebarea dacă acestea sunt pseudopode [extensii tentaculare, n. red.] care vor rămâne în acest stadiu sau dacă aceste Noi drumuri ale mătăsii au vocaţia de a fi capete de pod în jurul cărora se va lărgi China.

Dacă revedem modul în care s-a dezvoltat teritoriul chinez, drumurile mătăsii existau deja de multă vreme. Totul este foarte comercial şi nu duce neapărat la dominaţie politică. Nu există, de exemplu, dominaţie asupra Pakistanului. De-a lungul drumurilor mătăsii se găsesc, desigur, ţări vasale precum Sri Lanka, dar asta se opreşte destul de repede.

France 24: Cum sunt percepute aceste scopuri expansioniste de marile puteri occidentale?

Jean-Vincent Brisset: Un anumit număr de ţări care erau foarte slabe cu China – în special Germania – sunt pe cale să-şi înăsprească poziția. La rândul lui, preşedintele american Joe Biden a reluat declaraţiile predecesorului său, Donald Trump, şi încearcă să atragă după el ansamblul lumii occidentale.

Există o evoluţie, ea va trebui supravegheată, pentru că răspunsul tradiţional al chinezilor este să promoveze naţionalismul. Apelul la fibra naţionalistă a ţării funcţionează foarte bine în China. Mândria a fost regăsită o dată cu Jocurile Olimpice şi cu expoziţia din 2010 şi, de atunci, regimul chinez o foloseşte mult.

France 24: Xi Jinping doreşte să facă din China un „lider global” până în 2049. Ce înseamnă asta?

Jean-Vincent Brisset: Întrebarea care se pune este la ce scară vede acest rol conducător. Într-adevăr, China are o problemă care datează dintotdeauna şi care nu are nimic de-a face cu actualitatea Partidului comunist: e greu de ştiut dacă vrea să fie o putere mondială sau o putere regională. La nivelul cel mai ridicat al guvernării partidului, liderii nu ştiu dacă vor să facă din China o putere regională absolută sau o putere mondială care să conteze.

La nivel regional, nu există discuţie: ei consideră că ţara este puterea absolută având în jur vasali. Dar pentru a deveni una din marile puteri mondiale, va trebui să accepte reguli care nu sunt toate fixate de Beijing şi asta este insuportabil pentru un anumit număr de chinezi, cât şi pentru o parte a regimului. Totuşi, în cadrul acestuia din urmă există din ce în ce mai mulţi „moderni” pe care nu i-ar şoca să conducă o ţară care discută cu restul lumii.

Partidul comunist este un episod. Teoretic, dinastia comunistă nu este ereditară, dar Xi Jinping inaugurează ceva mai ereditar decât predecesorii săi. Suntem în ceva ce este foarte mult amprentat de tradiţia şi concepţia civilizaţiei chineze faţă de restul lumii, mai mult decât de Partidul comunist, care a abandonat deja multe din referirile la marxism şi la ura împotriva capitalismului. Partidul este ştampilat comunist, dar este vorba înainte de toate de partidul chinez.

Sursa foto: Dreamstime