Romania, la fel ca si celelalte tari aflate in tranzitie, a fost in ultimele cinci decenii terenul de desfasurare a doua experimente majore.
Primul, instaurarea unui regim comunist totalitar, in care statul detinea monopolul unic asupra mijloacelor de productie, experiment esuat din cauza lipsei de cointeresare a „sclavilor” (ca si in cazul imperiului roman). Cel de-al doilea experiment, „tranzitia la economia de piata”, care se desfasoara sub ochii nostri, este un proces tot atat de original ca si precedentul, in care fostii servi se improprietaresc care cum pot. Se presupune ca in tarile est-europene acumularea primitiva a capitalului nu va atinge niciodata duritatea cu care s-a desfasurat acest proces in Europa Occidentala. Dar cum dezvoltarea economiei de piata are ca punct de pornire initiativa privata, este foarte important ca toata lumea sa stie unde ne aflam, unde vrem sa ajungem si ce cai sunt de urmat. Privind astfel lucrurile, cel mai mare deserviciu pe care unii politicieni, lideri de opinie, analisti il fac societatii romanesti este sa construiasca un mit al capitalismului plin de rentieri, in care „te uiti si castigi”, un procedeu ideologic ce rimeaza perfect cu fosta apologie a comunismului. De fapt, cei mai abili activisti salariati din trecut s-au si reprofilat in activisti platiti prin diverse „programe”.
Teoretic, economie de piata exista si in Occidentul postindustrial si in Africa neagra, iar dramatismul acumularii primitive va fi intotdeauna suportat de o parte a populatiei.
Un dialog social real ar trebui sa se adreseze intregii societati, sa explice ca ura ce anima grupuri largi ale populatiei impotriva intreprinzatorilor privati (apelativul popular: privatizatii) se rasfrange ca un bumerang asupra propriului nivel de trai, ca intr-o societate saraca, protectia sociala nu poate fi decat limitata, ca lupta de concurenta nu este intrecere socialista, ca drumul capitalismului este presarat cu oasele invinsilor, adica adevarurile necesare.
Formuland aceste rezerve, este greu de judecat nivelul inregistrat de parametrii experimentului „tranzitia la economia de piata”. Multe lucruri pot fi intelese, pot fi justificate de faptul ca in Romania startul reformelor economice a fost dat cu 20 de ani mai tarziu ca la vecinii nostri din Europa Centrala. Totusi, o serie de erori lezeaza intr-atat bunul-simt, incat sunt impardonabile.
Astfel, intreprinderile cu capital majoritar de stat nu au lichiditati pentru a pune in miscare toate capacitatile de productie de care dispun, dar nici nu vor sa le cedeze IMM, asa cum cere legea. Bancile nu au fost capabile sa estimeze riscul propriilor operatiuni de credit, dar doresc acoperirea pagubelor de la buget. Marile intreprinderi industriale, care au functionat implicit ca institutii de asistenta sociala, revin cu greu la normal. Intr-un moment de sinceritate, ex-ministrul comunicatiilor, Sorin Pantis, spunea ca intreaga populatie trebuie sa plateasca tarife telefonice ridicate pentru ca RomTelecom sa mentina un numar de salariati de sase ori mai mare decat este nevoie intr-o astfel de activitate. Asteptam alte destainuiri de acest gen de la Ministerul Industriei si Comertului, privind monopolurile din parohie.
Toate aceste fenomene generate de intarzierea reformei se reflecta nemilos in cifrele statistice. Concret, in semestrul I 1999, produsul intern brut, calculat in termeni reali, a fost cu 3,9% mai mic decat in aceeasi perioada din anul precedent. Potrivit calculelor CNS, o scadere a PIB cu 6,6% a impins, in 1997, in saracie 2,5 milioane persoane, ceea ce permite o estimare aproximativa ca noua scadere din acest an a PIB echivaleaza cu translatia a 1,5 milioane persoane in zona saraciei. Singura ramura care isi mentine contributia la formarea produsului intern brut este agricultura. Valoarea adaugata adusa in semestrul I la PIB de industrie a scazut cu 5,9%, in constructii cu 14%, iar in servicii cu 2,3%. Corolarul acestor rezultate este scaderea puterii de cumparare a castigului salarial mediu cu 11,3%. Volumul exporturilor pe primele opt luni din 1999 a fost de 4.581 milioane USD, cu 6,1% mai mic decat in aceeasi perioada din 1998, inregistrandu-se un deficit al balantei comerciale de peste un miliard de dolari.
Institutia cu cea mai larga reprezentativitate pentru comunitatea de afaceri, Camera de Comert si Industrie, a realizat o ancheta in randul „celor care construiesc cu adevarat economia de piata”, adica intreprinderi de stat si private.
Majoritatea operatorilor economici chestionati apreciaza mediul institutional ca fiind hipertrofiat cu structuri numeroase si atributii paralele. Este o confirmare a afirmatiei ministrului Remes ca numai unul din cinci functionari ai administratiei de stat este util. Dar ce sa facem cu clientela politica?
Legislatia economica este calificata de 90% din respondenti drept instabila, neclara si restrictiva. Drept urmare, sistemele de control atasate mediului financiar-contabil sunt apreciate ca agresive, pornind de la premisa vinovatiei. La fel, accesibilitatea la credite si, in special, nivelul dobanzilor sunt apreciate de circa 90% din respondenti ca total insatisfacatoare.
Un strigat disperat razbate din partea unui intreprinzator care reclama: „Este imoral ca dintr-o afacere deloc sprijinita de stat si care asigura 17 locuri de munca, cei doi asociati sa primeasca 400 USD/luna, iar statul sa incaseze 2.000 USD/luna”.