Un amic medic oncolog, transferat de la un spital de stat la unul privat, îmi spunea că o procedură pe care o făcea înainte în trei zile, o face acum în doar patru ore. Se simte mai util pentru pacienţii săi, câştigă mai bine şi este mai responsabil în ceea ce face. Aşa s-ar putea rezuma hibele arhicunoscute ale sistemului medical de stat românesc, pe care nu le mai înşir aici. Reforma este de o necesitate evidentă şi nu cred că, de principiu, ar putea fi mulţi români care să n-o susţină. Din păcate, nu sunt sigur că noua Lege privind organizarea şi funcţionare sistemului de sănătate în România, pe care Guvernul spune că-şi va asuma răspunderea, este soluţia.

În esenţă, legea introduce pe firul dintre banul dumneavoastră şi serviciul medical un intermediar, companiile de asigurări private. Socoteala pare a fi corectă: o companie privată, care-şi urmăreşte interesul, va fi mult mai atentă la felul în care sunt cheltuiţi banii. Asigurătorii vor semna contracte cu furnizorii de servicii medicale, spitale, clinici, laboratoare, indiferent dacă sunt de stat sau private, la tarife cât mai avantajoase. Ca să poată intra în competiţie, spitalele vor fi nevoite să-şi restructureze şi optimizeze activitatea pentru a veni cu preţuri atractive. Nu vor umbla doar la costuri, eliminând excesele, ci şi la calitatea actului medical. De asemenea, este de bun-simţ să credem că va dispărea şi banala, dar obligatoria şpagă din spital. Mecanismul de mai sus este de fapt pură teorie, iar legea în sine ar fi aplicabilă pe un sistem cât de cât încropit. De exemplu, actul medical este unul ce necesită investiţii enorme şi continue. Aparatură, medicamente, resursă umană, toate costă enorm şi acum lipsesc aproape cu desăvârşire. Cine o să facă investiţiile? Statul? Fundaţiile nonprofit care vor fi forma de administrare juridică a spitalelor? Medicii? O investiţie poate fi făcută de investitori privaţi, iar aceştia trebuie să aibă interesul să o facă, adică să devină acţionari. Dacă asta e finalitatea, atunci poate că reforma este un alt nume pentru privatizare.

De fapt, reforma la care facem vorbire suferă înainte de toate de o lipsă totală de argumentaţie, pro sau contra. Aici a punctat bine preşedintele Băsescu, care a sesizat aspectul. Pentru că ne afectează pe toţi, orice faţetă a problemei, una complexă, trebuie analizată de două ori. Nu ne întrebăm de ce avem nevoie de o lege nouă a sănătăţii, ci care este cea mai bună variantă a acesteia. O lege de o asemenea importanţă nu poate să nu fie precedată de o dezbatere publică intensă. Textul legii în sine nu este o explicaţie. Vreau să ştiu ce cred medicii, ce cred actorii economici implicaţi, poate n-ar strica nişte sondaje. Mă interesează finalitatea proiectului şi mi-ar plăcea să văd o proiecţie a ceea ce va fi sistemul de sănătate românesc peste zece ani. Vreau să fiu convins cu argumente bine puse la punct şi cu demonstraţii practice că pasul este corect, că este realizabil şi că cei mai câştigaţi vor fi pacienţii. Altfel, este doar un alt experiment cinic pe 16 milioane de subiecţi.