Obiectivul eradicării sărăciei până în 2030 este "complet ieşit de pe pistă", spune raportorul special ONU care îşi încheie mandatul, iar Covid-19 va pauperiza probabil şi alte milioane de oameni.
Instituţiile internaţionale pierd lupta împotriva sărăciei globale, în ciuda mesajelor „de autosatisfacţie” contrare, conform raportorului special al ONU pentru sărăcia extremă şi drepturile omului, care îşi încheie mandatul, potrivit theguardian.com
În ultimul raport întocmit în această calitate, profesorul australian Philip Alston avertizează că statele şi organizaţiile globale sunt „complet deraiate” de la calea întrunirii obiectivului eradicării sărăciei extreme până în 2030, în schimb existând probabilitatea creşterii numărului oamenilor care se afundă în sărăcie din cauza noilor şocuri, inclusiv coronavirusul şi provocărilor existente de felul crizei climatice.
El a spus pentru The Guardian că este sceptic privitor la rolul sectorului privat în reducerea sărăciei.
Oportunităţi ratate, politici proaste şi orgolii
Dând vina pe oportunităţile ratate, politicile proaste şi orgolii, Alston a spus: „Chiar înainte de Covid-19, am irosit un deceniu în lupta împotriva sărăciei, triumfalismul deplasat blocând exact reformele care ar fi putut preveni impactul cel mai grav al pandemiei.”
Pe fondul unei campanii de evenimente internaţionale care vor avea loc în săptămânile următoare pentru a examina obiectivele ONU de dezvoltare sustenabilă (SDG), Alston sugerează că acestea furnizează un cadru de lucru pentru eradicarea sărăciei ce pare mai bine croit pentru „postere în culori vii” şi „rapoarte blânde”.
„În loc să ofere un plan pe baza căruia statele să combată problemele critice ale vremurilor noastre, energia din jurul procesului SDG a ajuns să genereze postere în culori vii şi rapoarte blânde care descriu paharul ca fiind plin în proporţie de o cincime, iar nu gol patru cincimi. Covid-19 şi dezastrul asociat ar trebui să dea un impuls pentru reanalizarea cadrului de lucru al agendei 2030.”
Alston critică deosebit de aspru dependenţa de unul din indicatorii cheie folosiţi pe plan internaţional pentru măsurarea sărăciei extreme – aşa-numita linie a sărăciei internaţionale stabilită de Banca Mondială la 1,90 de dolari pe zi ca măsură a sumei zilnice sub care se spune că oamenii suferă de sărăcie extremă.
El arată că un mare procentaj din populaţia lumii trăieşte aproape de această limită într-un grad ridicat de privaţiuni, aproape jumătate ducându-şi viaţa cu mai puţin de 5,50 de dolari pe zi, cifră care aproape nu s-a schimbat în trei decenii.
„Rezultatul este o victorie a la Pirus, o impresie neadecvată de imensă satisfacţie şi complezenţă periculoasă. După măsuri mai realiste, amploarea sărăciei globale este cu mult mai mare şi trendurile sunt extrem de descurajante”, a spus Alston.
„Chiar şi înainte de pandemie, 3,4 miliarde de oameni, aproape jumătate din populaţia lumii, trăiau cu mai puţin de 5,50 de dolari pe zi. Această cifră aproape că nu a scăzut din 1990.”
Insistenţa amplă, antrenată în mare măsură de politicile Băncii Mondiale
El critică de asemenea insistenţa amplă, antrenată în mare măsură de politicile Băncii Mondiale, care prevede rolul sectorului privat în reducerea sărăciei, spunând pentru The Guardian că există dovezi puţine că ar fi mai eficientă.
„Goana de a finanţa SDG prin dependenţa tot mai mare de sectorul privat, fie prin parteneriate public-privat fie prin filantropie, este o alee care nu duce nicăieri. Prea multe promisiuni din care toţi au doar de câştigat sunt basme”, a spus Alston. „În loc de asta, companiile multinaţionale şi investitorii obţin garanţii de profit de la finanţele publice, iar comunităţile sărace sunt neglijate şi defavorizate”.
Având în vedere situaţia dinaintea pandemiei de coronavirus, el este totodată extrem de sceptic privitor la vreo perspectivă de ameliorare.
„Covid-19 ar urma să împingă sute de milioane de oameni în şomaj şi sărăcie, sporind în acelaşi timp numărul celor care riscă să fie afectaţi de foame acută cu peste 250 de milioane. Dar dosarul abisal al comunităţii internaţionale în domeniul combaterii sărăciei, inegalităţii şi desconsiderării pentru viaţa umană precede cu mult pandemia”, a spus Alston.
„În ultimul deceniu, ONU, liderii lumii şi specialiştii au promovat un mesaj de autosatisfacţie privind victoria iminentă asupra sărăciei, dar aproape toate aceste mărturii se bazează pe linia sărăciei internaţionale stabilită de Banca Mondială, care este extrem de nepotrivită pentru obiectivul urmăririi unor astfel de progrese”, a spus Alston. Expertul a condamnat dependenţa cvasiuniversală de indicatorul băncii, despre care a spus că este foarte defectuos şi duce la crearea unei înşelătoare imagini pozitive.”
Deşi Banca Mondială susţine că numărul de oameni care trăiesc în sărăcie extremă a scăzut de la 1,9 miliarde în 1990, la 736 de milioane în 2015, spune Alston, el adaugă că acest lucru este „scandalos de lipsit de ambiţii” şi că dovezile arată că nici măcar nu acoperă costul hranei în multe ţări.
Declinul sărăciei pe care intenţionează să-l pună în evidenţă se datorează în mare măsură creşterii veniturilor dintr-o singură ţară, China. Şi pune în umbră sărăcia din rândul femeilor şi celor deseori excluşi din studii oficiale, cum ar fi muncitorii migranţi şi refugiaţii.
Studiile de caz miraculoase
Vorbind cu The Guardian de la New York, Alston a explicat ceea ce a vrut să spună despre China, spunând că deşi liderii acestei ţări par sincer angajaţi pe calea reducerii sărăciei – ca şi ai altor ţări – aceasta înseamnă deseori un exerciţiu statistic de a-i împinge pe oameni peste pragul Băncii Mondiale de 1,90 dolari pe zi.
„Unul din studiile de caz ‘miraculoase’ folosite mereu este China. Dar eu îmi amintesc că am fost în vizită în China şi m-am întâlnit cu persoane cheie însărcinate cu structuri de eradicare a sărăciei extreme şi mi-a fost clar că discuţiile erau despre ce se poate face pentru ca oamenii dintr-un sat sau un caz să ajungă să câştige cei trei cenţi pe zi suplimentari (pentru a trece de acest prag), nu despre cum să le fie îmbunătăţită situaţia mizeră. Era o provocare statistică.”
El a mai adăugat: „Eu cred că cele mai triste lucruri din Vest sunt că sprijinul pentru eliminarea sărăciei s-a evaporat în mare măsură”.
Alston a explicat pe larg, în termeni de concentrare a interesului politic. „(Senatorul) Bernie Sanders a fost cel care mi-a spus la un moment dat, ia priveşte câţi din colegii mei s-au mobilizat în zonele foarte sărace. Ei nu văd voturi în aceşti oameni. Şi succesul covârşitor al campaniei ideologice care susţine politici neoliberale este că a reuşit să-i convingă pe oameni că cei aflaţi în stare de sărăcie nu se pot învinovăţi decât pe ei, susţinând în acelaşi timp ideea că politicile vor diminua problema”.