Racheta turcească Tayfun este încă un tip de rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune în estul Mediteranei și nu este neapărat pregătită pentru funcționare operațională. În plus, Grecia are mai multe sisteme de interceptare.
Cu toate acestea, semnalează progresul industriei autohtone de apărare a Turciei și reduce dependența viitoare a Ankarei de furnizori externi precum SUA. Know-how-ul pentru rachetele balistice turcești ar putea fi de origine chineză, sunt de părere colaboratorul științific al Institutului Internațional pentru Studii Strategice IISS, Timothy Wright și președintele Institutului pentru Strategie și Securitate de la Ierusalim – JISS, Efraim Inbar.
Colaboratorul științific al Institutului Internațional pentru Studii Strategice IISS, Timothy Wright și președintele Institutului pentru Strategie și Securitate de la Ierusalim – JISS, Efraim Inbar au vorbit despre acest subiect pentru Kathimerini.
Ce înseamnă lansarea de probă a unei rachete balistice de către Turcia?
Timothy Wright: Este important de reținut că lansarea de probă efectuată în data de 18 octombrie nu înseamnă că racheta Tayfun este aproape de a fi pusă în serviciu. Cel mai probabil, Rokestan (compania producătoare n.trad.) va trebui să efectueze lansări de probă suplimentare înainte ca racheta să atingă o capacitate operațională inițială. Chiar și atunci, numărul de sisteme pe care Turcia intenționează să le implementeze este necunoscut.
Efraim Inbar: În primul rând, din moment ce au fabricat-o, trebuie să o testeze, să-i verifice corectitudinea. În al doilea rând, fac o demonstrație de forță, trimițând un mesaj de putere.
Este o evoluție care schimbă echilibrele în estul Mediteranei?
Timothy Wright: Turcia este unul dintre multele state din estul Mediteranei care dețin o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune (SRBM). Grecia folosește MGM-140 ATACMS SRBM, în timp ce Israelul operează o serie de sisteme balistice și rachete de croazieră. Alte state de la Marea Neagră și din Caucaz, inclusiv Armenia, Azerbaidjan, România și Rusia, fie operează, fie au achiziționat SRBM-uri de la furnizori interni sau străini. În acest sens, SRBM-urile turcești sunt încă o astfel de capacitate într-o zonă aglomerată. Bineînțeles, un punct de referință important este că această lansare de probă semnalează progresul industriei interne de apărare a Turciei în ceea ce privește dezvoltarea de rachete. Prin urmare, Ankara va fi mai puțin dependentă de furnizori externi, precum Statele Unite, în viitor.
Efraim Inbar: Doar rachetele singure nu câștigă războaiele. În orice caz, este nevoie să obținem o imagine detaliată a parametrilor, cum ar fi, de exemplu, raza de acțiune și precizia acestei rachete, pentru a vedea în ce măsură îmbunătățește capacitatea de apărare a Turciei, în practică.
Sunteți în măsură să identificați proveniența tehnologiei folosite de Turcia?
Timothy Wright: Predomină opinia că Turcia a colaborat cu China pentru a dezvolta unele dintre rachetele sale balistice, cum ar fi BORA/Khan cu rază mai scurtă de acțiune, despre care se crede că este o versiune turcească a rachetei chineze BP-12A.
Efraim Inbar: Nu ar trebui să subestimăm propriile capacități ale Turciei la acest nivel. Ei lucrează de ani de zile la industria lor de apărare și au dobândit deja propriul lor know-how.
Care sunt contramăsurile pe care ar trebui să le ia Grecia în fața acestei noi capacități militare a Turciei?
Timothy Wright: Grecia dispune de două tipuri de interceptoare care ar putea fi folosite pentru apărarea față de rachetele balistice: M901 Patriot PAC-2 și S-300PMU1 (RS-SA-20 Gargoyle). Deși ambele tipuri sunt variante îmbunătățite ale sistemelor inițiale Patriot și, respectiv, Gargoyle, ar fi probabil solicitant pentru aceste sisteme să intercepteze rachete balistice moderne capabile de curse intra-atmosferice și efectuarea de manevre.
Efraim Inbar: Grecia ar trebui să obțină propria producție și know-how, propriul său armament. În aceste chestiuni trebuie să te bazezi pe propriile forțe, doar acest lucru îți oferă siguranță.