Statul este principalul câştigător al creşterilor mari de preţuri la energie electrică şi gaze, în condiţiile în care 95% din creştere se duce la bugetul de stat, a afirmat, marţi, Gabriel Biriş, managing partner la Biriş Goran, în cadrul conferinţei Forumul Economic Român.
Statul, principalul câștigător al majorării prețurilor la energie
„M-am uitat cine este principalul câştigător al creşterii preţurilor la gaz şi energie: 95% s-a dus la buget, deci bugetul este principalul beneficiar al creşterii preţurilor la gaz şi energie, iar acum au venit cu confiscarea veniturilor pe tot lanţul”, a spus el.
În opinia sa, suntem într-un cerc vicios, pentru că suprataxarea împiedică investiţiile care ar urma să ducă, în final, la scăderea preţurilor.
„Sunt necesare multe reconfigurări în ceea ce priveşte Codul Fiscal. Aşa cum este acum nu funcţionează şi se vede din nivelul foarte mic al veniturilor bugetare. Principala problemă este că baza fiscală a fost spulberată de tot felul de excepţii sau privilegii şi nu mai este respectat principiul din Constituţie potrivit căruia suntem egali în faţa legii”, a continuat Biriş.
El a arătat cum îşi pierde România competitivitatea în faţa altor ţări: „Dacă ne uităm la inflaţia în zona euro pe ultimele 12 luni, vedem o diferenţă de 6% faţă de România. Dacă ne uităm la curs, acesta a rămas constant, ceea ce înseamnă că leul s-a apreciat cu 6% faţă de euro doar în ultimul an, în termeni reali. Dacă ne uităm pe ultimii cinci ani, înseamnă că o să ieşim undeva la 15-20%, ceea ce înseamnă lost competitiveness pentru România, înseamnă că ne scumpim exporturile şi ne ieftinim importurile”.
CE, o nouă propunere privind reducerea prețului la electricitate
În același timp, la nivel european, Comisia Europeană a propus marţi un nou mecanism destinat să conducă la diminuarea preţurilor la electricitate, ca alternativă la varianta plafonării preţului gazelor naturale folosite în producţia de energie electrică, o idee care provoacă în continuare diviziuni în rândul statelor membre.
Miniştrii europeni ai Energiei, reuniţi marţi la Luxemburg, vor dezbate această nouă propunere a Comisiei, care se adaugă proiectelor prezentate deja de Executivul comunitar în data de 18 octombrie pentru a reduce preţurile la energie.
Ar putea fi aplicată rapid în statele UE
Noua propunere nu face parte din „foaia de parcurs” adoptată cu prilejul summitului şefilor de stat şi de guvern din UE, care a avut loc joi şi vineri.
Bruxelles-ul propune o „metodă mai structurală”, care are şi avantajul că ar putea fi aplicată „foarte rapid”, pentru a acţiona asupra preţurilor la electricitate, prin majorarea componentei din contracte care fixează în avans preţul primit de producătorii de electricitate pe bază de regenerabile şi energie nucleară, în funcţie de costul lor real de producţie. Aceasta ar reduce automat volumele de electricitate vândute la preţ angro pe piaţa indexată cu cea a gazelor.