Dezastru total pentru omenire. O agenție din cadrul ONU a anunțat, miercuri, că ultimii patru ani au fost cei mai călduroși înregistrați de la debutul măsurătorilor meteorologice. Se consideră că această constatare reprezintă confirmarea procesului de încălzire a climei globale cauzat de concentrațiile record de gaze cu efect de seră din atmosfera terestră.
Organizația Meteorologică Mondială (OMM) a menționat că temperatura medie la suprafața Terrei a depășit anul trecut cu aproximativ 1 grad Celsius valoarea medie din epoca preindustrială ( 1850-1900).
ONU a luat ca referinţă anul 1850, în care au debutat măsurătorile sistematice ale temperaturilor de pe Glob.
Însă „este mult mai important să examinăm evoluţia pe termen lung a temperaturii (…) decât să alcătuim un clasament între ani diferiţi”, a subliniat secretarul general al OMM, Petteri Taalas, care a reamintit că din totalul ultimilor 22 de ani, 20 au fost cei mai călduroşi înregistraţi de meteorologi.
„Fenomene meteorologice extreme sau cu impact puternic au lovit o multitudine de ţări şi milioane de persoane anul trecut”, a continuat el. „Comunitatea internaţională trebuie să acorde o prioritate absolută reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi măsurilor de adaptare la noul tip de climă”, a continuat secretarul general al OMM.
Nici anul 2019 nu se anunţă sub auspicii mai bune, a avertizat OMM.
Australia s-a confruntat în primele 31 de zile ale anului 2019 cu cea mai fierbinte lună ianuarie înregistrată vreodată de meteorologi, în timp ce un val de frig extrem s-a abătut asupra unor zone importante din America de Nord, potrivit Agerpres.