Energia produsă din panouri fotovoltaice ar putea deveni cea mai importantă sursă de producere a electricităţii în România, în anul 2030, au afirmat, luni, reprezentanţii acestei industrii, într-o conferinţă de profil.
„Potenţialul solar în România este unul dintre cele mai mari din Europa. Energia solară este aşteptată să fie cea mai importantă sursă de producere a energiei în anul 2030. Având în vedere dezvoltarea pe care o vedem, ne aşteptăm ca România să-şi atingă în anul 2026 ţintele pentru 2030”, a precizat Walburga Hemetsberger, CEO SolarPower Europe, prezentă la conferinţa online „RESInvest – dezvoltarea lanţurilor valorice ale energiei curate”.
Ea a arătat că energia solară este cea mai competitivă din punct de vedere al costurilor.
Zeci de mii de locuri de muncă, în sectorul energiei solare
La rândul său, Mihai Bălan, directorul executiv al Romanian Photovoltaic Industry Association (RPIA), a întărit această idee.
„Ne aşteptăm ca solarul să devină principala sursă de producere a energiei în 2030. Ne aşteptăm să fie instalată o capacitate în jur de 6-7-8, chiar 9 GW de energie solară în România”, a susţinut Bălan.
El a adăugat că potenţialul României este de a deveni a şasea piaţă în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă.
„Estimăm în scenariul optimist că vor fi create 54.000 de locuri de muncă în România, în sectorul solar, iar în scenariul pesimist-moderat 25.000 de locuri de muncă”, a mai spus reprezentantul industriei solare.
Producția energiei solare, record în UE
În vară, producția de energie solară atingea în lunile iunie-iulie un nivel record în Uniunea Europeană, reprezentând 10% din totalul electricităţii produse în blocul comunitar, arată datele organizaţiei Ember.
Cele 27 de state membre UE au generat aproape 39 TWh (terawatt-oră) de energie din panourile solare în iunie şi iulie, faţă de 10,9 TWh din 2018.
Noi recorduri au fost realizate în opt ţări din UE, inclusiv Spania şi Germania, în urma majorării producţiei şi a utilizării panourilor solare, se arată în raport.
Generarea totală de energie de la panourile solare este sub nivelul de electricitate furnizat de cărbune, care a reprezentat 14% din totalul electricităţii produse în blocul comunitar, în iunie şi iulie, informează Ember.
Uniunea Europeană trebuie să majoreze cantitatea de energie regenerabilă pe care o utilizează şi în paralel să scadă consumul de energie până în 2030, conform propunerilor publicate luna trecută de Comisia Europeană pentru a ajuta blocul comunitar să îşi atingă noile obiective mai ambiţioase vizând reducerea emisiilor poluante.