Informaţiile cu privire la utilizarea diferitelor medicamente sau produse cu eliberare fără prescripţie medicală în gestionarea sau prevenirea infecţiei cu COVID-19, dar şi a altor afecţiuni trebuie să fie transmise în mod responsabil şi să se explice populaţiei o conduită corectă, care să permită gestionarea eficientă a propriei sănătăți, conform unui comunicat.

De asemenea, indicaţiile de tratament către populaţie trebuie să ia în considerare, în mod obiectiv, toate tratamentele disponibile care au dovedit că pot ajuta pacienţii în această perioadă şi trebuie făcute doar de specialiştii în sănătate.

RASCI face apel la toţi factorii implicaţi, cu precădere autorităţi, mass-media şi persoane publice să se ralieze împotriva comunicărilor nocive şi să contribuie la promovarea informaţiilor oficiale, validate ştiinţific şi bazate pe dovezi.

Bilanţ COVID-19, 3 noiembrie

Până astăzi, 3 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 258.437 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

181.175 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.733 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.326 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, 7.273 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 02.11.2020 (10:00) – 03.11.2020 (10:00) au fost raportate 120 decese (70 bărbați și 50 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 7 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 34 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 38 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 37 decese la categoria de peste 80 de ani.

114 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.897. Dintre acestea, 974 sunt internate la ATI.