Semnal de alarmă la nivel mondial. Experții sunt sceptici în legătură cu pregătirea populației în fața temperaturilor ridicate în afara anotimpurilor calde. Potrivit acestora, aceste schimbări din ultima perioadă dau naștere unor noi paraziți extrem de periculoși.
Schimbările climatice au un impact real asupra vieții de zi cu zi, în special în lunile de vară, când temperaturile mai ridicate decât normele obișnuite pot schimba rutina zilnică. Dar, impactul este și mai mare în cazul animalelor de companie, care pot să nu mai aibă deloc confort în lunile de vară. Asist. Univ. Dr. Gianluca D’Amico, Doctor în medicină veterinară în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, atrage atenția asupra acestei probleme și îi ajută pe proprietarii de animale să înțeleagă efectele schimbărilor climatice și să găsească cele mai bune soluții pentru companionii lor.
În cadrul inițiativei Protect Our Future Too, cercetările au analizat modul în care amenințarea reprezentată de prezența paraziților este tot mai mare în întreaga Europă și au demonstrat că puricii, căpușele, musculițele de nisip și țânțarii au devenit o problemă pe tot parcursul anului.
În timp ce prezența puricilor și căpușelor este considerată adesea ca o problemă specifică verii, experții veterinari din întreaga Europă atrag atenția că lucrurile nu stau întocmai.
„Prezența extinsă a căpușelor, favorizată de schimbările climatice, reprezintă un risc crescut pentru animalele noastre de companie pe tot parcursul anului. Mai mult, anumite specii de căpușe își răspândesc arealul de distribuție în Europa și cresc riscul de apariție a unor boli periculoase, cum ar fi ehrlichioza”, spune Asist. Univ. Dr.Gianluca D’Amico, Doctor în medicină veterinară în cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca.
Ce pot face proprietarii ca să-și protejeze animalele de companie?
Respectați tratamentele regulate împotriva puricilor și căpușelor. Întrucât temperaturile specifice fiecărui anotimp s-au modificat și sunt mai ridicate decât normalul perioadei, este important să protejați animalele de companie pe tot parcursul anului, chiar și în lunile de iarnă. Dacă vreți să le protejați de paraziți și de bolile pe care aceștia le răspândesc, sunt câteva detalii la care trebuie să fiți atenți.
Trebuie să vă gândiți la sănătatea animalului de companie, la stilul lui de viață, la mediul în care trăiește și la comunitatea cu care animalul de companie interacționează. De asemenea, produse precum gulerele sau jucăriile de ros trebuie folosite în anumite condiții.
Informați-vă în permanență
Schimbările climatice și creșterea temperaturilor prezintă riscuri pentru animalele de companie. Pentru un control eficient al paraziților, nu trebuie doar să știți care e starea de sănătate a animalului de companie, ci și să fiți conștienți de riscurile care pot apărea în regiunea în care locuiți. Pentru a face acest lucru, trebuie să cunoașteți detalii la zi din zona de proximitate și, de asemenea, trebuie să vă asigurați că informațiile provin din surse de încredere.
„Dacă vreți să vă protejați animalul de companie împotriva paraziților și vectorilor pe care îi transmit, este important să cereți ajutorul unui specialist. Medicul veterinar vă poate oferi un tratament personalizat în funcție de starea generală a animalului de companie, de specificul sezonului și al regiunii în care vă aflați.
Dacă vă tratați animalul de companie pe cont propriu, pe baza informațiilor obținute de pe Internet, acest lucru poate să nu fie de ajuns pentru a-l proteja sau chiar îi poate dăuna”, atrage atenția Gianluca D’Amico.
Reprogramați plimbările de la miezul zilei
Deși animalele de companie trebuie să facă mișcare, luați în considerare reducerea activităților în aer liber în perioadele de caniculă. De exemplu, puteți renunța la plimbarea de prânz pentru o plimbare dimineața devreme sau seara.
Nu uitați cât de important este ca animalul de companie să aibă mereu apă proaspătă, nu doar acasă, ci și în timpul plimbărilor și activităților în aer liber.