Aceasta are termen limită de depunere până la 15 martie.

Declarația trebuie depusă și de către persoanele fizice care nu realizează venituri și care optează pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate.

Declarația se depune inclusiv, de către persoanele fizice care au obligaţia:

– declarării impozitului pe veniturile realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2018;

– declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2019;

– declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale pentru anul 2019 şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

Declaraţia se depune în termen de 30 de zile de la data producerii evenimentului, în cazul contribuabililor care încep o activitate în cursul anului fiscal şi a celor care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din patrimoniul personal (chirii). Pentru arende nu se depune, scrie Economica.net.

Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice poate fi corectată de contribuabili din proprie iniţiativă, ori de câte ori informaţiile actuale nu corespund celor din declaraţia depusă anterior, prin depunerea unei declaraţii rectificative.

Declaraţia rectificativă se întocmeşte pe acelaşi formular, bifându-se cu X căsuţele aflate pe prima pagină a formularului (capitolul I „Date privind impozitul pe veniturile realizate şi contribuţiile sociale datorate în anul 2018” şi/sau capitolul II „Date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate în anul 2019”, după caz).

La rectificarea declarației se vor avea în vedere următoarele:

– declarația inițială este declarația care nu are nicio bifă de rectificativă selectată;

– este permisă depunerea unei singure declarații inițiale;

– declarația rectificativă este declarația cu cel puțin o bifă de rectificativă selectată (la capitolul I sau capitolul II sau la ambele capitole);

– o declarație rectificativă care rectifică ambele capitole (capitolul I și capitolul II) trebuie sa aibă ambele bife de rectificare selectate.

Declaraţia se depune, prin mijloace electronice de transmitere la distanță, respectiv: prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe site-ul www.anaf.ro; prin intermediul serviciului „Depunere declarații”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro pe baza certificatului digital calificat.

De asemenea, contribuabilii pot solicita sprijin și funcționarilor din cadrul organelor fiscale locale, în cadrul cărora există personal special instruit pentru a acorda îndrumare și asistență pentru depunerea Declarației unice.

ANAF pune la dispoziţie şi un ghid de completare a Declaraţiei Unice.