Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a precizat că Elena Udrea și Alina Bica au fost săltate de pe stradă de mâna lungă a statului paralel, care are în subordine Interpolul și autoritățile din Costa Rica și din întreaga lume.
Comentariul lui Cristian Tudor Popescu prezentat de digi24.ro:
„Evident că e o victorie a statului paralel, despre care a făcut vorbire doamna Dăncilă. Statul paralel, format din Kovesi, Coldea, Maior, au în subordine Interpol, au în subordine și autoritățile din Costa Rica, Islanda și întreaga lume. Sunt lucruri evidente. Vi le poate spune domnul Dragnea, domnul Tăriceanu. Deci e clar. Doamna Udrea și doamna Bica au fost săltate de pe stradă de mâna lungă a statului paralel.
Doamna Udrea, iată, este ridicată tocmai când își făcuse o familie tradițională. Și-a compus acolo o familie cu copil. Și cu o sălbăticie, aceste organe conduse de statul paralel din România au tupeul să o aresteze. Ceea ce mi se pare important de spus este că, deși doamna Udrea și doamna Bica au apartențență politică opusă puterii actuale, ele, cel puțin teoretic, nu au avut treabă cu PSD-ALDE, au avut treabă cu partidul lui Băsescu, dar când vine vorba de protejarea infractorilor vom asista la o solidaritate în clipa de față exprimată de puterea actuală.
Domnul Băsescu va face iarăși foarte multă gălăgie, dar îi va avea de partea lui pe șefii coaliției de guvernare, pentru că frăția hoților e mai tare decât partidele. Greșeala lor a fost că au plecat din România. Nu le-au ținut nervii. Dacă rămâneau aici, rezolvau problema acum cu ajutorul domnului Toader, al lui Șerban Nicolaa, Nicolicea, Iordache și compania, cu binecuvântarea domnului Dragnea. Au greșit că au plecat în străinătate și nu au ales suficient de bine, așa cum a făcut-o domnul Ghiță. După cum se vede, nu poate fi adus în România cu niciun chip. Are șanse mari să fie ajutată de coaliția la putere dacă va veni să-și ispășească pedeapsa în România, nu? Amnistia!”
digi24.ro