În prezent se desfașoară o investigație pentru a stabili motivele pentru care pilotul s-a aflat în imposibilitatea de a efectua zborul. Din motive de siguranță, TAROM a decis anularea zborului de ieri, iar pasagerii cursei au beneficiat de asistență, fiind rerutați pe alte zboruri de ieri pentru a ajunge la destinație.
Pilotul a revenit în țară în cursul zilei de astăzi și a fost suspendat din activitate până la finalizarea investigației. După primirea rezultatelor oficiale, TAROM va lua toate masurile care se vor impune, în conformitate cu toate reglementările naționale și internaționale în vigoare. Dacă în urma investigației se stabilește că pilotul a fost depistat pozitiv la un control al alcoolemiei, acesta va fi concediat imediat.
Surse au declarat pentru Capital că pilotul era angajat al companiei naționale din 2008 și fusese, de curând, promovat căpitan. Zborul de la București la Londra a fost cu înnoptare în capitala Marii Britaniei. Din primele informații se pare că a fost vorba de un control de rutină, control care este efectuat personalului navigant selectiv, nu la fiecare cursă în parte. Potrivit regulilor din Regatul Unit există o limită de alcool permisă piloților, de 0,2 mg/mie în aerul expirat.