În fotografia care s-a viralizat rapid vineri seara pe reţelele de socializare, ministrul Popescu apare alături de Ludovic Orban și alţi colegi de Cabinet, în timp ce se fumează și se bea în biroul premierului, fără a se respecta măsurile de distanțare sau să fie purtate măști.
„Nu aș vrea să comentez această poză. A fost o poză făcută la ziua prim-ministrului, în 25. Nu vreau să comentez pe această poză”, a spus Virgil Popescu, luni, la Digi24. „Am plătit inclusiv acea amendă pentru faptul că nu am purtat masca, evident masca o aveam în buzunar dar… servisem ceva atunci, o prăjitură”, a adăugat ministrul Economiei.
Fostul ministru de finanțe Eugen Orlando Teodorovici a publicat vineri, pe pagina sa de Facebook, o fotografie în care apar, într-un birou, premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul economiei, Virgil Popescu, ministrul transporturilor, Lucian Bode, și ministrul de externe, Bogdan Aurescu, discutând într-o manieră informală.
Premierul Ludovic Orban a recunoscut poza și a spus că a plătit, sâmbătă, două amenzi în cuantum de 3.000 de lei pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.