Casa Albă a subliniat că orice acţiune împotriva Iranului ar crea “şi mai multă instabilitate” şi a vorbit despre siguranţa americanilor staţionaţi în Afganistan şi Irak, în perspectiva unei întâlniri între preşedintele Barack Obama şi premierul israelian Benjamin Netanyahu.
"Orice acţiune militară în regiune ar putea provoca şi mai multă instabilitate în regiunea" Orientului Mijlociu, a explicat purtătorul de cuvânt al lui Obama, Jay Carney, în contextul în care Israelul a făcut diverse aluzii în ultimele săptămâni la posibilitatea atacării Iranului pentru a-i anihila controversatul program nuclear.
"Iranul este o ţară limitrofă atât cu Afganistanul, cât şi cu Irakul. Avem personal civil în post în Irak, avem soldaţi şi civili în Afganistan", a remarcat Carney, citat de AFP, cu ocazia conferinţei sale de presă cotidiene.
"Există tot felul de consecinţe potenţiale ale unor noi activităţi militare în regiune şi, în mod special, în Iran”, a adăugat purtătorul de cuvânt, subliniind că, după cunoştinţa SUA, Teheranul nu a început să construiască o armă nucleară. “Noi continuăm să sporim presiunea asupra Teheranului. Şi cred că este important să punctăm că /…/ putem vedea ce se întâmplă în programul său" nuclear, prin intermediul inspectorilor Agenţiei Internaţionale a Energiei Atomice, a afirmat el.
Preşedintele Obama urmează să-l primească luni pe Netanyahu la Casa Albă, în condiţiile în care statul evreu este supus unor presiuni internaţionale pentru a nu ataca republica islamică în lipsa unui acord prealabil din partea Washingtonului. Programul nuclear iranian va reprezenta "principala temă" a discuţiilor, potrivit premierului israelian.
Netanyahu îi va cere lui Obama să ameninţe Iranul cu un atac militar
Primul ministru israelian, Benjamin Netanyahu, îi va solicita preşedintelui american, Barack Obama, la întrevederea pe care o vor avea la Washington, să ameninţe public Iranul cu un atac militar dacă nu opreşte programul nuclear.
Netanyahu va înăspri tonul în această problemă, care a generat o "neîncredere" semnificativă între cele două state aliate din cauza diferenţelor de opinie cu privire la eficacitatea sancţiunilor şi al răgazului de timp care ar trebui acordat Iranului înainte de a-l bombarda, semnalează ziarul israelian.
Obiectivul lui Netanyahu este să obţină de la Obama o declaraţie publică mai belicoasă decât formula că "toate opţiunile sunt pe masă", sugerată până în prezent în mediile israeliene şi o asigurare clară că SUA pregătesc o operaţiune militară în cazul în care Iranul nu va decide să înceteze programul nuclear.
Potrivit AFP, care citează la rândul său cotidianul Haaretz, ministrul israelian al apărării, Ehud Barak "exercită, în opinia americanilor, o influenţă asupra lui Netanyahu, orientându-l pe acesta către o abordare dură a problemei iraniene".