Suntem deja la jumătatea tronsonului financiar 2014-2020 şi România are zero absorbţie la fondurile europene, atrage atenția comisarul european pentru Dezvoltare Regională.
Corina Crețu cere accelerarea depunerii proiectelor: “Aş merge şi pe şantier, fizic, dar din păcate nu am ce, nu am unde să lucrez, pe ce şantier”, spune comisarul european. În ritmul acesta, România va ajunge să atraga mai puțini bani decât în exercițiul anterior, crede Viorel Micescu, de la Centrul de Asistență pentru Organizații Neguvernamentale CENTRAS.
Birocrația excesivă și lipsa de personal sunt factorii care ne fac să pierdem la capitolul infrastructură. Nu în ultimul rând, ratăm proiectele care generează cu adevărat schimbare socială, spune Viorel Micescu.
“Suntem o țară înapoiată birocratic. Suntem mult mai înapoiați decât intelectual. Ajunge să ne gândim cum era ANAF acum doi, trei ani. Scotocea în munți de cutii de hârtii. Am fost incapabili să facem o infrastructură IT fiindcă statul român a preferat să dea banii în proiecte corupte, mare parte dintre ele. Înalta birocarție română pierde contactul cu realitatea. Dacă o instituție precum Curtea de Conturi lucrează ca în mileniul trecut, acest lucru influențează toate instituțiile care se află dedesubt. Există lipsă de competență, există supra presiune de control și există o cultură instituțională în administrația română care ne face neperformanți”, declară Micescu.
“Dacă astăzi ne apucăm să gândim o reformă mare a sistemului, a arhitecturii, ne prinde sfârșitul exercițiului până ni se aprobă toate instituțiile. Lucrurile acestea trebuie făcute din mers. Poate chiar de azi să începem să gândim o arhitectură mai suplă, mai orientată spre rezultat, nu spre raport, astfel încât fiecare euro cheltuit să genereze un impact. Să nu genereze proiecte care au mers în gol și care nu au nicio finalitate. Să nu genereze proiecte care, de fapt, servesc piața de muncă a altor țări. Să nu genereze proiecte care se fac doar pe hârtie”, a adăugat Micescu.
SURSA: RFI