Este o adevărată răsturnare de situație în cazul Caracal. Specialiștii vin cu explicații noi în privința apariției telefonului Luizei Melencu. Totul s-a aflat acum. Este posibil ca tocmai anchetatorii să fie cei care au făcut această mutare incredibilă.
Cazul Caracal explodează pur și simplu. O informație incredibilă a apărut astăzi după ce azi noapte telefonul Luizei a raportat activitate pe grupul de Whats App al prietenilor.
Una dintre colegele fetei dispărute în luna aprilie a fost pe fază și a făcut capturi de ecran. Colega a și sunat-o pe Luiza și a constatat că telefonul era închis. La scurtă vreme, acel cont a ieșit din grup.
Luizei Melencu este fata de 18 ani dispărută în urmă cu patru luni și pe care Gheorghe Dincă susține că a ucis-o și i-a aruncat rămășițele incinerate într-o pădure din apropierea casei.
Respectivul număr de telefon a ieșit apoi de pe mai multe grupuri de corespondență. Telefonul Luizei nu a fost găsit încă de anchetatori.
Colega fetei a încercat să și apeleze numărul Luizei, însă acesta era închis. Experți citați de adevarul.ro susțin că fie telefonul a fost găsit și deschis, iar ulterior numărul scos de pe toate grupurile, fie tehnicienii care lucrează la anchetă au cerut operatorului de telefonie mobilă clonarea cartelei SIM.
Pe de altă parte, mai mulți utilizatori ai aplicației de mesagerie scriu, pe forumuri, că numerele scoase din uz au ieșit automat din grupuri, după o perioadă.