Resursele minerale ale unei țări sunt cele mai importante rezerve pe care le deține. Evident, fiind epuizabile, cel mai important lucru este să le utilizeze în mod coerent, să le investească în domenii care ar putea acoperi în viitor găurile din buget create de dispariția acestora. Putem lua exemplul Rusiei, care își folosește resursele imense de minerale, în special gaze naturale, pentru a-și dezvolta economia, dar, la fel de bine, îl putem lua și pe cel al Statelor Unite ale Americii (SUA), care rămâne și astăzi unul dintre principalii producători mondiali de petrol, gaze naturale, cărbuni etc.

Situația din prezent ne arată că este esențial ca statul să utilizeze resursele pentru a-și pregăti mai bine viitorul. Rusia este exemplu foarte bun: pe de o parte păstrează prețurile energiei electrice, ale gazelor naturale și ale petrolului la niveluri acceptabile pentru populație, iar pe de altă parte exportă, iar veniturile le folosește pentru a reindustrializa selectiv economia. Rușii au mai trecut printr-un secol aproape întreg de industrializare, însă metodele utilizate și conflictul deschis cu SUA (Războiul Rece) au dus la o societate care nu se sprijinea pe economia de piață, ci pe considerente militare și politice. Evident că nu a rezistat, iar acum încearcă să evite greșelile din trecut, găsind nișele în care se poate dezvolta.

Putem acoperi necesarul de petrol și gaz

Un alt exemplu viabil este cel al statelor arabe, care folosesc la maximum resursele de petrol și veniturile pentru a crea o economie și o societate care să poată rezista probei timpului și după ce aceste rezerve se vor termina. Asistăm, practic, la un trend în care cel mai important lucru este viitorul, cel în care nu ne vom mai baza pe resurse finite, ci pe cele regenerabile, iar importante vor fi tehnologiile și utilizarea lor. De asemenea, ne putem uita și la Norvegia, care nu are nevoie de banii rezultați din exploatările de petrol pentru dezvoltare, dar își creează rezerve valutare pentru viitor.

Ajungem și la România. Cele mai importante resurse exploatate sunt cele de țiței și ne pot asigura integral consumul intern. Desigur, o parte este exportată. La gaze naturale nu stăm chiar atâta de bine, producția acoperind circa 80% din consum, însă noile perimetre de explorare și eventualele gaze de șist ne pot acoperi necesarul pentru următorii 20-30 de ani cel puțin. Mai mult sau mai puțin, situația este identică și cu alte reusrse, cum ar fi cărbunele sau uraniul.

Toate exemplele de mai sus se referă la resurse de care avem nevoie zilnic și din care reușim să și exportăm (spre exemplu, vindem carburanți și petrol în valoare de peste 2 miliarde de euro anual). Dar România ar putea beneficia de intrări masive de capital dacă ar exploata și minerale de care nu are nevoie pentru utilitățile zilnice. Vorbim de miliarde de  euro, în condițiile în care deficitul bugetar prognozat pentru acest an se ridică la aproximativ 3,5 miliarde euro.

Exploatări vechi, exploatări noi

În țara noastră sunt în exploatare aproape 80 de substanțe minerale, de la andezit și calcar, până la sare, cupru și uraniu, conform datelor Agenției Naționale pentru Resurse Minerale. Minele sunt extinse pe întregul teritoriu României și, majoritatea, se află în exploatare de foarte mulți ani. În ultimii ani au ajuns în atenția publicului după incidente precum cel al cetățeanului rus, care a încercat anul trecut să plece din țară cu hărți geologice și documente ale statului român. Și, evident, prin incidentele legate de exploatarea de la Roșia Montană.
În acest punct, ajungem la o problemă care nu a fost ridicată până acum: merită exploatat minereul în prezent sau ar fi mai bine să așteptăm? Răspunsul este dat de prețul respectivului minereu de pe piața internațională. Atunci când prețul este mic, exploatarea nu este profitabilă și nu se realizează, așa cum s-a întâmplat în urmă cu zece ani cu țițeiul. Dar dacă prețul este mai mare decât prețul exploatării, exploatarea devine profitabilă.
România deține, în continuare, unele dintre cele mai mari rezerve de aur din Europa. Dintr-un total de 15 proiecte aurifere din Europa, țara noastră are patru. Dacă ar intra în exploatare, România ar redeveni cel mai mare producător de aur de pe continent, cu un volum de până la 15 tone de metal prețios anual. În total, România are zăcăminte totale de aproape 310 tone aur și pe peste 1.300 tone argint.

În prezent, cotația aurului se situează la circa 1.400 de dolari pe uncie, în scădere cu aproximativ 20% față de anul trecut. Cu perspective bune, în condițiile în care băncile centrale continuă să tipărească bani fără acoperire, emisiuni generatoare de inflație. Perioade în care metalele prețioase rămân stabile, fiind considerate investiții de refugiu. Și argintul a scăzut, dar cotația de 22-23 de dolari pe uncie este mai mare decât cea din 2008. Astfel, întrebarea la care trebuie să răspundem este dacă ne putem permite să nu exploatăm acum resursele aflate la îndemână.

1.330 dolari pe uncie este prețul din prezent al aurului, în scădere cu peste 20% față de anul trecut, dar de peste trei ori mai mare decât acum zece ani

310 tone de aur este estimarea pentru zăcămintele aflate pe teritoriul României, resurse care valorează peste 20 miliarde dolari la cotația din prezent

"Acest articol a apărut în ediţia print numărul 40 a revistei Capital din săptămâna 7 – 13 octombrie 2013"