Fostul premier japonez Shinzo Abe a murit la spital după ce a fost împușcat la un eveniment de campanie politică. Abe a fost împușcat de două ori în timp ce susținea un discurs pe o stradă din orașul Nara, vineri dimineață.
Agenții de securitate prezenți la fața locului l-au prins pe atacator, iar suspectul în vârstă de 41 de ani se află acum în custodia poliției.
Explozibili descoperiți în locuința atacatorului
Suspectul, numit Tetsuya Yamagami, a recunoscut că l-a împușcat pe Abe cu o armă artizanală. Alte câteva arme artizanale, similare celor folosite în atac, au fost confiscate în urma unei percheziții în casa suspectului, au declarat ofițerii de poliție într-o conferință de presă.
De asemenea, în locuință au fost găsiți explozibili, iar poliția a declarat că i-a sfătuit pe locuitori să evacueze zona. Conform NHK, citat de BBC, geniştii se pregătesc să efectueze o explozie controlată la fața locului.
Suspectul a fost identificat ca fiind Tetsuya Yamagami, rezident în Nara. Presa locală spune că se crede că acesta este un fost membru al Forței maritime de autoapărare a Japoniei, echivalentul marinei japoneze. Se spune că a părăsit serviciul activ în 2005.
Oficialii nu au comentat încă motivele suspectului, dar mass-media locale au relatat că Yamagami a declarat poliției că era „nemulțumit de fostul prim-ministru Abe și că urmărea să-l ucidă”. De asemenea, acesta le-ar fi spus polițiștilor că nu avea „ranchiună pentru convingerile politice ale fostului prim-ministru”.
Suspectul a reușit să se apropie la câțiva metri de fostul premier
Martorii oculari au declarat că au văzut un bărbat care avea un armă artizanală mare și a tras de două ori din spate în Abe. Fostul premier a căzut la pământ în timp ce trecătorii țipau șocați.
Abe avea cu el o echipă de poliție de securitate, dar se pare că bărbatul înarmat a reușit totuși să se apropie la câțiva metri de acesta, fără niciun fel de control sau barieră.
Fotografiile care au circulat în urma atacului îl arată pe suspect stând chiar în spatele fostului premier în timp ce acesta rostește un discurs.
Ulterior incidentului, miniștrilor din întreaga țară li s-ar fi spus să se întoarcă imediat la Tokyo.