DNA (Direcția Națională Anticorupție) urmează să deschidă un dosar de abuz în serviciu în urma tragediei de la Crevedia, potrivit unor surse judiciare.
DNA anchetează lipsa de reacție a instituțiilor publice
Dosarul deschis de DNA pentru abuz în serviciu ar avea legătură cu lipsa de reacție a unor instituții publice.
Lipsa de reacție ar fi anchetată după ce ISU Dâmbovița a făcut în trecut o sesizare cu privire la problemele stației GPL din Crevedia, transmite Adevărul.
Potrivit informațiilor oficiale, încă din iulie 2020, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a informat mai multe instituții ale statului român cu privire la aceste nereguli. Printre aceste instituții se numărau și Prefectura Dâmbovița, Primăria Crevedia, Inspectoratul de Stat în Construcții. Au fost informate și Consiliul Județean Dâmbovița și Agenția de Protecție a Mediului Dâmbovița.
Măsurile luate în urma sesizării au inclus și suspendarea autorizației de securitate la incendiu, emisă în anul 2011.
Sesizarea a fost făcută după un control inopinat în urma căruia s-a constatat că firma folosea pompe neomologate. În plus, nu erau respectate nici distanțele legale față de locuințe și față de liniile de electricitate, potrivit IGSU.
„Cu același prilej, se constată ca neregulă utilizarea unei pompe neomologate de transvazare GPL dintr-o cisternă în alta și existența pe amplasament a unei stații de incintă pentru alimentarea cu motorină a autovehiculelor proprii care prezenta scurgeri de carburant, deficiență care a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 lei”, arată IGSU.
Stația GPL a fost amendată după 3 luni cu 30.000 de lei
Stația GPL din Crevedia și-a continuat activitatea în ciuda suspendării autorizației. Un alt control, efectuat peste 3 luni, a dus la o amendă de 30.000 de lei.
IGSU adaugă că la această amendă a fost adăugată o alta, în valoare de 10.000 lei pentru un rezervor de tip cisternă, neomologat.
„De asemenea, se constată pe amplasament un rezervor tip cisternă neomologat în care se transvaza GPL, fiind aplicată o altă amendă în cuantum de 10.000 lei”, explică IGSU.
La câteva zile după aceea, compania a informat autoritățile că a închis punctul de lucru din localitatea Crevedia.
În mod oficial, în zona rămăsese doar o parcare pentru autocisterne, însă tragedia a dezvăluit că se desfășurau activități neautorizate, aspect confirmat chiar de investigațiile realizate de ISCIR (Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat).