Explozie la Crevedia. 4 pacienți au plecat la tratament în străinătate

Explozie la Crevedia. O altă serie de opt pacienți răniți în urma exploziilor de la stația GPL din Crevedia vor fi transportați la spitale din străinătate situate în Austria, Germania și Norvegia, după cum a confirmat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.

„Urmează ca în cursul zilei şi la noapte să fie transferaţi alţi şase pacienţi de la Spitalul Floreasca şi doi pacienţi de la Spitalul Bagdasar.

Destinaţia acestor pacienţi va fi în Austria (…), în Germania şi unul dintre ei va fi transferat în Norvegia. Vor exista cel puţin două zboruri care să ducă aceşti pacienţi, unele dintre ele cu escală”, a spun ministrul, duminică, într-o conferinţă de presă.

Două decese în urma exploziilor de la Crevedia

El a precizat că incidentele din Crevedia s-au soldat cu decesul a două victime. Una dintre victime a suferit arsuri pe 95% din suprafața corpului.

„În total 58 de pacienţi, am avut două decese, unul din decese – un pacient cu o suprafaţă care depăşea 95 la sută suprafaţa arsă din corp.

În cursul acestei nopţi şi dimineaţa devreme au fost transferaţi doi pacienţi la Bruxelles, doi pacienţi sunt transferaţi la Milano.

Din păcate, unul dintre pacienţii transferaţi la Milano e în stare critică şi cei de acolo fac eforturi ca să îl stabilizeze, e un pacient de 68 de ani, celălalt e un pacient în jur de 48 de ani la care situaţia nu e la fel de dramatică, dar de asemenea este un pacient critic”, a adăugat Alexandru Rafila.

explozie Crevedia
SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Familiile victimelor vor putea merge alături de ei în străinătate

El a subliniat că membrii familiilor celor transportați vor avea posibilitatea de a-i însoți pe aceștia în țara de destinație.

La sosire, aceștia vor beneficia de sprijin social și ajutor consular, iar Guvernul României le va acoperi cheltuielile de călătorie și cazare pe toată durata șederii.

De asemenea, acesta a oferit o imagine de ansamblu a pacienților care au fost internați în spitale în urma incidentelor din Dâmbovița.

„La Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca sunt 30 de pacienţi, trei civili şi 27 de pompieri. (…) Sunt cinci pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic.

Toţi aceşti pacienţi au fost toaletaţi din punct de vedere chirurgical, supravegheaţi şi sunt în permanentă evaluare. Pacienţii intubaţi şi ventilaţi mecanic sunt, în principiu, cei care sunt eligibili pentru transferul în străinătate. (…) Cel de-al doilea spital cu un număr important de pacienţi 13, cinci civili şi opt pompieri – Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar Arseni.

Şi acolo sunt cinci pacienţi intubaţi şi ventilaţi mecanic. De asemenea, fără să fie la fel de critici, sunt patru pacienţi internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă şi Chirurgie Plastică.

De asemenea, la Spitalul Universitar Elias, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti şi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte – trei pacienţi. Unul dintre ei este transferat în acest moment la Spitalul de Chirurgie Plastică”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

A fost instaurat planul alb

El a raportat că au fost activate echipele medicale din toate spitalele. De asemenea, a fost instaurat planul alb pentru a facilita intervențiile medicale specializate.

„În funcţie de evaluări, aceşti pacienţi vor beneficia de tratament în secţiile pentru pacienţi arşi, (…) evoluţia stării lor de sănătate este monitorizată, există şi posibilitatea suplimentării acestor transferuri la care făceam referire, dar pe măsură ce pacienţii au fost sau sunt transferaţi în spitalele din străinătate, se eliberează şi locuri în spitalele pentru arşi din Bucureşti.

Aşa cum ştiţi, ieri am avut şase locuri pentru mari arşi. Aveam circa 60 de paturi de terapie intensivă alocate cu ventilatoare, drept care toţi pacienţii care aveau nevoie de îngrijire de terapie intensivă au primit această acest tip de îngrijire medicală”, a explicat ministrul.

În același timp, Rafila a menționat că familiile victimelor primesc ajutor psihologic la spitalele Floreasca și Bagdasar Arseni.

În plus, echipele de la fața locului din Crevedia oferă sprijin psihologic persoanelor care, deși nu au suferit răni, au fost afectate de incident.

„Dacă este nevoie, suntem pregătiţi să suplimentăm acest personal în funcţie de necesităţile din teren şi putem să operaţionalizăm în timp scurt, dacă este nevoie, o linie de tel verde. Am făcut deja simulări. Această linie va fi operaţională la Ministerul Sănătăţii sau la Ministerul Administraţiei şi Internelor, în funcţie de necesităţi.

(…) Abordarea Guvernului României, din punct de vedere medical, cred că a fost cea corectă, a fost fără abordare asumată, responsabilă şi care însă nu s-ar fi putut pune în practică fără contribuţia medicilor, asistenţilor medicali, personalului medical auxiliar care şi-au făcut datoria şi aşa cum vă spuneam, vreau să le mulţumesc mod în mod deosebit”, a mai spus ministrul Sănătăţii.