În doar trei ani, internetul mobil a trecut pragul de cinci milioane de utilizatori, fiind impulsionat de vânzările de telefoane tot mai performante şi de popularitatea reţelelor sociale. Numai în 2009, numărul conexiunilor s-a majorat cu 80%. Inovaţiile producătorilor de telefoane mobile, oferta bogată de terminale performante şi investiţiile în reţele realizate de furnizorii de internet mobil au propulsat numărul celor care folosesc acest serviciu la peste cinci milioane. Iar t
În doar trei ani, internetul mobil a trecut pragul de cinci milioane de utilizatori, fiind impulsionat de vânzările de telefoane tot mai performante şi de popularitatea reţelelor sociale. Numai în 2009, numărul conexiunilor s-a majorat cu 80%.
Inovaţiile producătorilor de telefoane mobile, oferta bogată de terminale performante şi investiţiile în reţele realizate de furnizorii de internet mobil au propulsat numărul celor care folosesc acest serviciu la peste cinci milioane. Iar tendinţa, începută în 2008, este prea puternică pentru a fi stopată de scăderea vânzărilor de telefoane mobile remarcată în ultima perioadă.
Conform GfK, vânzările de telefoane mobile au scăzut, anul trecut, cu 30%, valoarea totală a vânzărilor fiind de 253 milioane de euro. De la 2,74 milioane în decembrie 2008, numărul conexiunilor la internet mobil (incluzând modemurile) a crescut la 4,12 milioane la jumătatea anului trecut, conform datelor raportate de Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM). Din totalul utilizatorilor, 2,43 milioane foloseau o conexiune de mare viteză. Deşi nu există date oficiale la nivelul întregii pieţe pentru tot anul 2009, rezultatele financiare ale operatorilor arată că internetul mobil a continuat să facă valuri. „Consumul de date mobile în reţeaua Orange a crescut spectaculos de la an la an“, spune Claudiu Sociu, Data Proposition Manager la Orange România, enumerând printre factorii care au sporit gradul de adopţie a internetului mobil extinderea acoperirii geografice şi mărirea vitezelor de transfer al datelor. „Astfel, consumul de date mobile pe telefon şi PC în reţeaua Orange s-a dublat anul trecut, un indicator că aceste servicii vor înregistra evoluţii impresionante în anii următori“, explică managerul.
Magnetul iPhone
Apetenţa crescută pentru reţelele sociale a fost şi ea un factor care a dus la creşterea traficului de date din reţele, care este influenţat şi de capacitatea browserului de internet de a încărca paginile la fel ca pe PC. La acest capitol, Vodafone a punctat prin integrarea browserului Opera Mini, care, prin tehnologia folosită, indiferent de modelul telefonului, creşte substanţial viteza de încărcare a paginilor şi reduce traficul de date cu până la 90% faţă de un alt browser.
Efectul? „De la integrarea sa în serviciul de internet mobil de la Vodafone, în octombrie 2009, cifrele ne arată că un client care foloseşte browserul Opera Mini este de trei ori mai activ pe internet decât prin browserul vechi al telefonului“, explică oficialii Vodafone.
Toate aceste elemente au cântărit, în final, mai mult decât reducerile de tarife înregistrate anul trecut ca urmare a ofertelor speciale şi ale concurenţei crescute. Iar reprezentanţii Vodafone confirmă acest lucru, spunând că rata de adopţie a internetului mobil a crescut semnificativ mai mult decât reducerea preţurilor. Ceea ce dovedeşte încă o dată că, dacă serviciul este unul de calitate, clientul este dispus să plătească.
Cifre contradictorii
Câţi utilizatori de internet mobil sunt în ţară? Ultimul intrat pe această piaţă, Romtelecom, a raportat 27.000 de clienţi pentru serviciul de internet mobil bazat pe tehnologie CDMA. Compania are deja acoperire în peste 120 de oraşe, iar investiţiile în dezvoltarea reţelei continuă.
În decembrie 2009, Orange a raportat 2,7 milioane de clienţi ai serviciilor de internet broadband, în creştere cu 62% faţă de anul precedent, când s-au înregistrat 1,673 milioane de clienţi broadband.
Ultima raportare a numărului de clienţi de date mobile a fost la sfârşitul anului 2008, când erau 1,134 milioane de utilizatori 3G, iar procentajul de creştere pentru anul 2009 nu a fost făcut public.
O adunare simplă relevă faptul că cifrele făcute publice de cei doi operatori le depăşesc însă cu mult pe cele raportate de ANCOM pentru aceeaşi perioadă, date care includ însă şi rezultatele Zapp şi RCS & RDS, diferenţele rămânând însă, pentru moment, fără o explicaţie oficială.
1,09 milioane de conexiuni la internet mobil în bandă largă prin cartele preplătite erau înregistrate la ANCOM la jumătatea anului trecut