Medicul cercetător Octavian Jurma consideră că, în ciuda numărului mic de cazuri raportat în aceste zile în România, ţara noastră s-ar putea confrunta cu o nouă explozie a infectărilor în luna ianuarie.
România se află pe curba epidemică undeva la circa o lună în spatele Marii Britanii, care însă a efectuat în această perioada 500.000 de teste şi a putut depista modificările de trend mult mai bine decât orice altă ţară din Uniunea Europeană, a declarat cercetătorul pentru Antena 3.
El mai afirmă că autorităţile din România nu pot impune restricţii în ţara noastră, chiar dacă un nou val de infectări ne va lovi în ianuarie, din cauza numărului mult prea mic de teste efectuate.
„Situația din Marea Britanie este mult mai interesant de studiat în această perioadă, pentru că ei astăzi au făcut 500.000 de teste, nu 4.000. Astfel încât, la asemenea capacitate de testare, ei depistează mult mai devreme decât orice altă țară din Uniunea Europeană, modificările de trend.
Noi suntem undeva la 3 săptămâni – 1 lună în urma Marii Britanii, pe curba epidemică. Și, de aceea, trebuie să ne așteptăm la o evoluție similară probabil în luna ianuarie. Mai ales după relaxarea de la noi, din ultima vreme.
Niciun guvern nu poate lua pe asemenea cifre. Și guvernul Marii Britanii ia decizii pe baza acestei creșteri dramatice care este reflectată printr-o testare extinsă”, a precizat Octavian Jurma.
„Vorbim prea mult despre efectele adverse, și nu despre cum ne putem proteja”
Profesorul Adrian Streinu Cercel s-a vaccinat şi el duminică dimineaţa şi apoi a ieşit în faţa jurnaliştilor pentru a transmite un mesaj românilor care se îndoiesc de eficacitatea acestui vaccin.
„Vaccinul este super, așa cum a fost conceput: sunt practic niște mici grămăjoare de grăsime, și în ele se află o celulă de ARN. Nici nu se pune problema să convingem pe cineva! Lumea, dacă vrea să se vaccineze, bine, dacă nu, iar bine. Dar să nu se mire după aia dacă se îmbolnăvesc.
Eu nu mă tem de efectele adverse – ca dovadă că m-am vaccinat și stau aici în fața dumneavostră. Lumea a înțeles că acest virus e o nenorocire și că poate să te omoare. Singura modalitate de scăpare imediată este vaccinarea. Vaccinul este superb, din punct de vedere al modului în care a fost conceput.
Vorbim prea mult despre efectele adverse, și nu despre cum ne putem proteja. Și așa ne putem proteja, făcând acest vaccin”, a declarat fostul manager al Institutului „Matei Balş”, post la care a renunţat după ce a devenit senator.
Sursă foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu