Nivelul de radioactivitate este de 20 de ori mai mare decât valoarea normală, potrivit televiziunii.
UPDATE: Tavanul şi pereţii clădirii reactorului de la Fukushima s-au prăbuşit, anunţă televiziunea NHK, informează AFP.
Mai mulţi angajaţi au fost răniţi în urma exploziei care s-a auzit la reactorul 1 de la centrala nucleară de la Fukushima, în nord-estul Japoniei, a relatat sâmbătă postul public de televiziune NHK, citat de France Presse.
Potrivit NHK, care a citat surse ministeriale, explozia s-a produs aproximativ la orele 16.00 (7.00 GMT) dintr-o cauză necunoscută. Un expert în domeniul nuclear a declarat pentru postul nipon că ar putea fi vorba de o explozie "deliberată".
Reuters aminteşte că, sâmbătă dimineaţa, Japonia a avertizat în legătură cu o posibilă topire a miezului reactorului afectat de cutremurul devastator de vineri, dar a declarat că riscul unei contaminări radioactive este mic.
Sursa: Agerpres