Un euro se tranzacţionează pe piaţa interbancară internaţională la un curs de aproape 4,46 lei. Piaţa locală este însă închisă astăzi, ceea ce înseamnă că BNR nu va prezenta un curs oficial.
Ieri, moneda a atins maximul absolut în raport cu moneda naţională, la cursul oficial: 4,3970 lei/euro, cu aproape doi bani peste maximul anterior.
Pe piaţa interbancară euro a trecut însă de nivelul de 4,40 lei/euro. Deşi la nivel internaţional leul se trzacţionează deja la 4,43 lei/euro, cu toate astea dealerii se aşteaptă ca la deschiderea şedinţei locale de mâine cursul să fie mai aproape de 4,41 lei/euro.
Potrivit dealerilor din piaţă, leul are în prezent un sprijin în Banca Naţională (BNR), care nu este neapărat împotriva unei deprecieri a monedei în faţa euro. Un leu slab îi ajută pe exportatori, iar pe fondul adâncirii deficitului comercial din ultimul timp, creşterea exporturilor nu poate să fie decât benefică economiei.
Cu toate astea, spun dealerii, BNR îşi doreşte o evoluţie liniară a monedei şi nu fluctuaţii mari de curs.