Au fost parțial distruse 83 de case, în urma exploziei de la Crevedia
Explozia de la Crevedia. În referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin trei ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL.
Toate acțiunile au fost efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi.
Faptele menţionate au avut următoarele consecinţe: decesul a cinci persoane, vătămarea corporală a 56 de persoane, şase case distruse total, 83 case distruse parţial, alte distrugeri materiale semnificative – autospeciale ale echipelor de intervenţie, echipamente de intervenţie, bunuri materiale ale cetăţenilor, aflate pe o rază de aproximativ 1,5 km.
„În dosarul privind incendiul izbucnit în data de 26 august, în localitatea Crevedia din judeţul Dâmboviţa, procurorul de caz din cadrul secţiei de urmărire penală criminalistică a solicitat prelungirea măsurii arestării preventive faţă de doi inculpaţi, administratori ai unei societăţi comerciale, cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru, prevăzută de art. 255 alin. 1 şi 2 din Codul Penal, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 6 octombrie 2023 până la 4 noiembrie 2023”, a transmis, miercuri, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ).
Victimele exploziei de la Crevedia cer despăgubiri de 8.510.000 euro
Din cercetările efectuate, rezultă că dispoziţiile procesual-penale cu privire la persoana vătămată sunt incidente faţă de 158 de persoane.
Până acum, au fost audiaţi, în calitate de persoane vătămate, 90 de cetăţeni care au suferit vătămări fizice, materiale şi/sau morale. Dintre aceştia, 81 de oameni s-au constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 8.510.000 euro şi 371.300 lei.
Propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost înaintată judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a transmis sursa citată anterior.