Pe de altă parte, importurile de cereale şi preparate pe bază de cereale s-au cifrat la 167,6 milioane de euro (plus 38%), rezultând un excedent de 654,8 milioane euro.
Exporturile de grâu şi meslin au totalizat 329,054 milioane de euro, reprezentând 40% din total exporturi de cereale, iar cele de porumb 438,615 milioane de euro (53,3% din total).
Cereale în sumă de 201,5 milioane euro
În ţările din Uniunea Europeană au fost exportate, în perioada menţionată, cereale în sumă de 201,5 milioane euro. Principalele destinaţii au fost Franţa (35,2 milioane de euro), Spania (26 milioane de euro) şi Italia (25,5 milioane de euro).
În ceea ce priveşte importurile din ţările UE, acestea au totalizat 154,6 milioane euro şi au provenit în special din Ungaria (importuri de cereale de 71,1 milioane de euro), Bulgaria (36,1 milioane de euro) şi Franţa (30 milioane de euro).
Necesitatea unor cantități mai mari de cereale
Vasile Varvaroi, președintele Asociației Române a Comercianților de Produse Agricole (ARCPA) a vorbit despre necesitatea unor cantități mai mari de cereale pentru a putea avea o bursă funcțională a acestora.
„Discuţia privind necesitatea existenţei unei Burse a cerealelor în România cred că este foarte veche. Nu este atât de simplu. În primul rând, pentru a ajunge să discutăm de o bursă funcţională trebuie să avem o piaţă unde cantităţile care ar trebui tranzacţionate să fie suficient de mari.
Va trebui să avem o mare constanţă în ceea ce priveşte tranzacţionările, adică o bursă nu o să funcţioneze dacă tranzacţionează trei luni, după care ne ducem acasă şi dormim. Avem nevoie de multă lichiditate şi, cu tot respectul, nu ştiu dacă România singură poate oferi toate acestea.
De asemenea, sunt lucruri care ţin de tipul de contract şi de modul de a preţui cantităţile respective, iar piaţa românească este incipientă din punctul acesta de vedere”, a spus Vasile Varvaroi, într-o întâlnire cu presa, întrebat dacă este sau nu importantă o bursă a cerealelor în România.