Exporturile de grâu din România, pe piețe din afara Uniunii Europene, au ajuns la 4.053.279 t, între 1 iulie 2022 – 28 mai 2023. România livrează a doua cantitate ca mărime din Uniunea Europeană. Pe primul loc se situează la mare distanță Franța, cu 9.689.961 tone, iar pe locul al treilea se află Germania, cu 3.606.917 t.
Raportată la exporturile din ultimii zece ani, cantitatea vândută anul acesta este una dintre cele mai mari, cu precizarea că până la sfârșitul anului comercial, adică până în 30 iunie 2023, va mai crește până la un nivel de, probabil, 4.200.000 t.
Cantități mai mici au fost exportate în anii: 2012/2013: 1.991.857 t; 2015/2016: 4.010.417 t; 2017/2018:3.975.447 t; 2018/2019:3.790.905 t; 2020/2021:3.158.331 t.
Livrări crescute, încasări mici
Până la sfârșitul lunii iunie ar putea fi depășită și cantitatea din 2014/2015:4.090.906 t, dar nu este sigur că va fi depășită și cantitatea din 2013/2014:4.376.035 t.
În clasamentul ultimului deceniu, livrările de anul acesta se situează pe locul cinci, cu posibilitatea să fie pe locul patru, până la finalul lunii iunie.
Exporturile crescute nu reflectă și încasări pe măsură din partea fermierilor din România, care au vândut grâul la prețuri tot mai mici față de vârful atins în august 2022 ( 430 euro/t, în portul Constanța ), în condițiile în care costurile de producție din toamna anului 2021 – primăvara anului 2022 au fost ridicate.
Războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei a complicat piața cerealelor în zona Mării Negre. Țări europene din apropierea Ucrainei au importat din această țară devastată de război cereale și semințe oleaginoase în cantități fără precedent și la prețuri mai mici, fapt care a dat peste cap calculele fermierilor autohtoni.
România a importat din Ucraina
Comisia Europeană a decis aplicarea unor scheme financiare compensatorii, aflate în curs de acordare unor țări din estul Europei, printre care și România.
Deși în toamna anului 2022 și la începutul acestui an, numeroși fermieri din România au ținut cerealele în silozuri, așteptând prețuri mai bune, ei au decis în această primăvară să le scoată la vânzare, fapt care explică creșterea exporturilor, fiind vândute și 200.000 t de grâu într-o singură săptămână.
Există și posibilitatea reexportării unor cantități de grâu ucrainean, în condițiile în care România a importat, între 1 iulie 2022 – 30 mai 2023, o cantitate totală de 902.613 t de grâu, cea mai mare cantitatea provenind din Ucraina. Aceasta este a doua cantitate la nivel european.
Cantitățile reexportate ar putea fi însă mici: importurile au fost absorbite de piața internă, în sectorul furajelor și în morărit. Producția de grâu din 2022 a fost mai mică cu aproximativ 1.000.000 t decât cea din 2021. Importurile mai ieftine din Ucraina au satisfăcut rapid cererea unor sectoare interne, mai degrabă decât să fi fost depozitate în țară, pentru a fi revândute. Prin urmare, grosul exporturilor pe piețe terțe provine din producția internă.
Cantitatea de peste 4.000.000 t de grâu livrată în acest an comercial arată și că temerile formulate de-a lungul timpului și speculate propagandistic, potrivit cărora cerealele tranzitate din Ucraina prin portul Constanța vor bloca și compromite exporturile de grâu românesc, nu s-au adeverit.
Din moment ce România a reușit să exporte pe căi maritime mai mult grâu decât în unii ani de dinaintea războiului din Ucraina este clar că portul Constanța a funcționat bine, chiar dacă a preluat și cereale din Ucraina, blocajele de conjunctură fiind depășite.