Exporturile au continuat să crească în acest domeniu pe întreaga perioadă post-criză, depăşind cu 37% nivelul anului 2008, în timp ce veniturile pe piaţa internă au înregistrat o creştere mai slabă, de doar 6%.

Conform studiului Ernst & Young ‘Opportunities and optimism: how CEOs are embracing digital growth’, aplicaţiile vor defini modul în care oamenii vor consuma conţinut pentru următorii cinci ani

România este astfel o piaţă emergentă tot mai atractivă pentru dezvoltatorii de software, în special de aplicaţii pentru platformele mobile. În Appstore există peste 400 de aplicaţii româneşti şi un număr aproape similar de aplicaţii se găseşte şi pe piaţa dedicată platformelor Android, conform Syscom Digital. Numărul aplicaţiilor dezvoltate în România este în continuă creştere şi se estimează că până la sfârşitul anului 2012 vor fi de cinci ori mai multe decât în prezent.

Dacă România reprezintă o piaţa atractivă pentru partea de dezvoltare, consumul intern este încă relativ scăzut. Reprezentanţii din IT&C au subliniat în repetate rânduri că piaţa trebuie educată, iar consumatorii trebuie sprijiniţi pentru a se adapta la noile tehnologii şi tendinţe de consum media.

Pe măsură ce companiile fac din ce în ce mai multe afaceri în domeniul virtual, locaţia fizică a unui start-up este mai puţin relevantă decât înainte, iar barierele de intrare pe piaţă s-au diminuat în mod semnificativ. Conform Ernst & Young, banda de mare viteză şi puterea telefoniei mobile fac ca start-up-urile, atât din ţările dezvoltate, cât şi din cele mai puţin dezvoltate să aibă acces rapid la baze de consumatori media de mari dimensiuni.

Companiile trebuie, prin urmare, să construiască şi să investească în conţinuturi atrăgătoare, care motivează utilizatorii să revină la un anumit web-site sau aplicaţie mobilă.

Ernst & Young este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 152,000 de angajaţi în 700 de birouri din 140 de ţări şi venituri de aproximativ 22,9 miliarde dolari în anul 2011. În România, Ernst & Young este unul dintre liderii de pe piaţa serviciilor profesionale încă de la înfiinţare, în anul 1992. Cei peste 460 angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, asistenţă în tranzacţii şi servicii de asistenţă în afaceri către companii multinaţionale şi locale. Avem birouri în Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Chişinău.