Comisia Europeană a decis ca exporturile de produse agricole din Republica Moldova să intre mai ușor în blocul comunitar, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul oficial. Instituția europeană spun că, în curând, cantități mai mari de produse agricole moldovenești vor ajunge în Uniunea Europeană.
Exporturile agricole din Republica Moldova vor intra mai ușor în Uniunea Europeană
Mai multe prune, struguri și alte produse agricole moldovenești ar trebui să ajungă în curând pe piețele europene fără taxe vamale. Comisia Europeană a propus astăzi un regulament care să permită îmbunătățirea temporară a accesului pe piață pentru celelalte șapte produse din Republica Moldova care fac încă obiectul unor contingente tarifare la intrarea în blocul comunitar.
Aceasta este o demonstrație a solidarității UE, menită să ajute Moldova să facă față pierderii principalelor sale piețe și noduri de tranzit pentru aceste produse agricole esențiale, ca urmare a războiului de agresiune nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei.
Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat: „Agresiunea neprovocată și nejustificată a Rusiei nu afectează grav doar economia Ucrainei, ci și pe cea a vecinilor săi și a vecinilor noștri, în acest caz Moldova. Decizia de astăzi, care prevede mai mult decât dublarea a șapte contingente pentru exporturile agricole moldovenești esențiale, este un semn tangibil al solidarității UE.”
Uniunea Europeană ajută Republica Moldova să redirecționeze comerțul afectat
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene și comisarul pentru comerț, Valdis Dombrovskis, a declarat: „Capacitatea Moldovei de a face comerț cu lumea a fost grav afectată de războiul brutal și ilegal al Rusiei. Prin facilitarea accesului pe piață pentru produsele agricole esențiale, UE ajută Moldova să redirecționeze comerțul afectat. Acest lucru îi va ajuta direct pe producătorii moldoveni, sprijinind rezistența economică a țării în actualele circumstanțe dificile. UE face încă o dată un pas înainte pentru a sprijini un vecin european.”
Comisarul european pentru agricultură, Janusz Wojciechowski, a declarat: „Sper că această măsură fără precedent va sprijini producătorii moldoveni în atenuarea unor presiuni de pe piață pe termen scurt. Pe termen lung, îi încurajăm pe omologii noștri moldoveni să investească în capacități de prelucrare și în producția cu valoare adăugată mai mare. Creșterea și mai mult a calității produselor lor va contribui la consolidarea poziției producătorilor moldoveni pe piața UE. Suntem pregătiți să oferim asistență tehnică în acest sens.”
Practic, aproape toate produsele moldovenești pot intra deja în UE fără taxe vamale în cadrul Zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător UE-Moldova (DCFTA).
Produsele vizate de măsurile Comisiei Europene
Măsurile propuse vizează celelalte șapte produse pentru care exporturile din Moldova în UE nu sunt încă complet liberalizate: prune, struguri de masă, mere, roșii, usturoi, cireșe și suc de struguri. Regulamentul mai mult decât dublează, timp de un an, cantitatea din aceste produse care poate fi importată fără taxe vamale din Moldova în UE. Volumele potențiale de importuri scutite de taxe vamale vor fi acum în valoare de aproximativ 55 de milioane de euro, dintre care aproximativ 10 milioane de euro de prune și 27 de milioane de euro de struguri de masă, scrie Comisia Europeană.
Liberalizarea suplimentară a importurilor în UE îi va ajuta pe producătorii și exportatorii moldoveni să depășească pierderile de piață pe care le-au suferit ca urmare a războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Împreună cu un acces sporit la transportul rutier în UE (în curs de negociere între Moldova și UE), liberalizarea ar trebui să faciliteze considerabil exportul produselor moldovenești către și prin intermediul UE.