Exporturile de produse din oţel ale Chinei au înregistrat în luna septembrie o nouă valoare record, în condiţiile în care producătorii chinezi s-au îndreptat spre pieţele externe pentru a face faţă scăderii cererii pe piaţa internă, transmite Bloomberg.
Conform datelor publicate luni de Administraţia vamală chineză, în luna septembrie 2014 exporturile de produse din oţel s-au ridicat la 8,52 milioane tone, cu 73% mai mult decât în luna septembrie 2013 şi cu 9,8% peste cifra din luna august 2014. De asemenea, pe primele nouă luni ale acestui an exporturile de oţel ale Chinei au crescut cu 39% până la 65,3 milioane tone.
În paralel, preţurile la oţel în China, ţară responsabilă pentru aproape jumătate din producţia mondială de oţel, au scăzut cu peste 15% în acest an din cauza supra-capacităţilor şi a scăderii cererii pe piaţa internă. De asemenea, preţul minerului de fier, un ingredient de bază pentru producţia de oţel, a scăzut şi el cu 40% în acest an şi luna trecută a atins cel mai scăzut nivel din ultimii cinci ani.
Firma de consultanţă Applied Value estimează că SUA au rămas principala destinaţie pentru exporturile de oţel ale Chinei în condiţiile în care pe piaţa din SUA preţurile sunt cu 209 de dolari pe tonă mai mai decât în China.
În prognozele sale publicate săptămâna trecută, Asociaţia Mondială a Oţelului (WSA) a avertizat că cererea mondial de oţel ar putea să crească într-un ritm mai lent decât se estima anterior în 2014 şi 2015, ca urmare a încetinirii pieţei chineze, dar şi a condiţiilor din America de Sud şi CSI. WSA a estimat că în 2014 consumul mondial de oţel va creşte cu două procente, până la 1,562 miliarde tone, şi cu alte două procente, până la 1,594 miliarde tone, în 2015. Creşterea de două procente din acest an vine după o creştere de 3,8% în 2013. Comparativ, în precedentele sale estimări, publicate în luna aprilie, WSA miza pe o creştere a consumului mondial de oţel de 3,1% în acest an şi una de 3,3% anul viitor. AGERPRES