Exporturile de produse eco românești vor ajunge la 250 de milioane de euro anul acesta

Valoarea exporturilor de produse ecologice este estimată la 250 de milioane de euro în 2011, comparativ cu 100 de milioane de euro înregistrate anul trecut, a declarat preşedintele Asociaţiei Bio-România, Marian Cioceanu, la târgul de agricultură Indagra 2011, potrivit Agerpres

"Din estimările noastre şi ale Ministerului Economiei şi Comerţului valoarea de export a produselor ecologice va ajunge la 250 de milioane de euro în 2011, faţă de 100 de milioane de euro înregistrate în 2010. Cele mai exportate produse au fost, la fel ca în anii trecuţi, mierea, cerealele, fructele de pădure şi vinurile", a spus Cioceanu.

Potrivit acestuia, la momentul acesta, România exportă produse ecologice în ţările europene, dar, din 2012, speră că se va ajunge cu aceste produse în SUA şi Japonia.

"Cererea este mai mare peste tot în lume, mai mare decât oferta, iar tot ce se pune pe piaţă din acest sector se vinde", a spus preşedintele Asociaţiei.
Românii mănâncă sănătos din import
În ceea ce priveşte consumul intern de produse ecologice, acesta este estimat de asociaţia patronală între 120-150 de milioane de euro, o parte provenind din produsele româneşti, respectiv din miere, vin şi ceva panificaţie, însă cea mai mare parte din importuri. "România este încă o piaţă de export de astfel de produse, dar ca materie primă, nu ca alimente procesate. Această materie primă pe care noi o exportăm este prelucrată în Germania şi Belgia şi se întoarce pe piaţa românească, dar la preţuri de 4-5 ori mai mari", a adăugat Marian Cioceanu.
Suprafaţa cultivată în sistem ecologic a crescut, în acest an, cu circa 50.000 de hectare, de la 250.000 ha anul trecut la aproximativ 300.000 de ha în 2011, dar raportat la suprafaţa agricolă de 9 milioane de ha, este încă o suprafaţă nesemnificativă. Şi numărul operatorilor din agricultura ecologică a înregistrat o creştere în acest an, faţă de anii 2008/2009, ajungând la 4.500, dar cei mai mulţi deţin suprafeţe mici şi animale puţine.