Excedentul comercial al schimburilor României de produse agroalimentare din primele zece luni ale anului 2014 a fost de 496,5 mil. euro, mai mare cu 314,5 mil. euro faţă de aceeaşi perioadă din 2013, când surplusul balanţei a atins valoarea de 182.0 mil. euro, potrivit unui comunicat remis de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Exporturile de produse agroalimentare din perioada ianuarie-octombrie 2014 au însumat 4.488,9 mil. euro, cu 397 mil. euro mai mult faţă de perioada corespunzătoare din 2013 (+9,7%), în timp ce importurile, totalizând 3.992,4 mil. euro, au crescut uşor (+2,1%), depăşind cu 82,5 mil. euro valoarea înregistrată în primele zece luni din 2013. Grâul, ţigările, porumbul şi seminţele de floarea-soarelui, patru produse cu cele mai mari ponderi în total exporturi, au contribuit la obţinerea a peste jumătate din veniturile încasate.
Nivelul record al excedentului comercial s-a datorat în cea mai mare măsură exporturilor de ţigări şi seminţe de rapiţă, care, raportat la aceeaşi perioadă din anul precedent, au adus venituri suplimentare de 143,6 mil. euro şi respectiv, 143,4 mil. euro. Încasări majorate s-au mai obţinut, în principal, la grâu (+66,7 mil. euro), porumb (+67,3 mil. euro), animale vii din specia ovine sau caprine (+28,9 mil. euro) şi nuci (+19,8 mil. euro). Comparativ cu primele zece luni din 2013, au scăzut exporturile de seminţe şi ulei de floarea-soarelui, cu 100,9 mil. euro, şi respectiv, cu 21,3 mil. euro, precum şi la carnea de pasăre (-15,1 mil. euro).
Pe total valoric, creşterea importurilor la o serie de produse (tutun brut +29,3 mil. euro, carne de pasăre +23,9 mil. euro ş.a.) a fost compensată parţial prin scăderea achiziţiilor de zahăr (-56,6 mil. euro), ţigări (-22,2 mil. euro), porumb (-14,3 mil. euro), grâu (-10,2 mil. euro) ş.a.