În al doilea trimestru al acestui an, Gazprom a exportat în România o cantitate de 1,34 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 67,5% faţă de 800 milioane metri cubi în al doilea trimestru al anului trecut. Datele pe primele şase luni arată că exporturile Gazprom în România au crescut cu 64,5% până la 2,5 miliarde metri cubi.
În total, pe primele şase luni din 2011, Gazprom a exportat spre Europa Occidentală o cantitate de 82,55 miliarde metri cubi de gaze naturale, în creştere cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut.
Iniţial, grupul rus şi-a propus ca în 2011 să exporte spre Europa Occidentală o cantitate de 151,5 miliarde metri cubi, însă în primăvară ţinta a fost majorată la 155 miliarde metri cubi iar ulterior a fost din nou majorată la 158-159 miliarde metri cubi.
Separat, Gazprom a anunţat că a demarat discuţiile cu companiile Royal Dutch Shell şi GDF Suez pe fondul presiunilor firmelor europene pentru reducerea preţurilor la gazele naturale livrate de grupul rus.
‘Gazprom export poartă consultări comerciale cu RWE Transgas, SPP, Shell Energy Europe B.V, E.ON Ruhrgas, Eni, GDF Suez, EconGas, GWH Gashandel şi Centrex’, a anunţat Gazprom într-un comunicat.
La începutul acestei luni grupul german de utilităţi E.ON a decis să solicite unui tribunal de arbitraj să soluţioneze o dispută pe tema preţului gazelor naturale livrate de grupul rus Gazprom. Anterior, Gazprom a acceptat să reducă preţurile pentru gazele naturale livrate companiei italiene Edison S.p.A., aceasta fiind prima companie europeană care a decis să se adreseze justiţiei în încercarea de a obţine preţuri mai mici pentru contractele pe termen lung.
SURSA: Agerpres