Comerţul Germaniei cu restul lumii s-a diminuat în octombrie, deoarece exporturile şi importurile au scăzut comparativ cu septembrie, datele arătând că avansul celei mai mari economii europene a încetinit în trimestrul patru din 2015, din cauza dificultăţilor cu care se confruntă pieţele emergente, în special China, Brazilia şi Rusia, transmit Deutsche Welle, MarketWatch şi Reuters.
În octombrie, exporturile Germaniei au scăzut cu 1,2%, la 99 miliarde de euro (108 miliarde de dolari), arată datele publicate miercuri de Oficiul Federal de Statistică (Destatis). În septembrie, exporturile au crescut cu 2,6% comparativ cu august.
Importurile au scăzut cu 3,8%, la 78,3 miliarde de euro. Analiştii se aşteptau la un declin de 0,6% al exporturilor şi de 1% al importurilor, în octombrie.
Declinul exporturilor a fost cauzat în principal de cererea redusă de pe pieţele emergente: China, Brazilia şi Rusia. În ritm anual, exporturile au crescut în octombrie cu 3,3%, în timp ce exporturile către statele din UE a urcat cu 6,4% iar importurile cu 3%.
Excedentul comercial al Germaniei s-a situat în octombrie la 20,7 miliarde de euro, de la 19,2 miliarde de euro în septembrie. Analiştii se aşteptau la un excedent de 20,1 miliarde de euro.
Excedentul de cont curent s-a situat în octombrie la 23 miliarde de euro, în timp ce analiştii se aşteptau la 22 miliarde de euro.
'Deprecierea euro a majorat exporturile Germaniei către SUA şi Marea Britanie, compensând impactul negativ al încetinirii din China', a apreciat Carsten Brzeski, economist la ING Bank în Frankfurt. Miercuri, euro se tranzacţiona la aproximativ 1,09 dolari, comparativ cu un nivel de 1,40 dolari în primăvara anului trecut.
Conform estimărilor Comisiei Europene, PIB-ul Germaniei ar urma să înregistreze o creştere de 1,7% anul acesta şi de 1,9% anul viitor, după un avans de 1,6% în 2014.
AGERPRES