Excedentul balanţei comerciale a Germaniei a scăzut în luna mai, în condiţiile în care exporturile au înregistrat cel mai mare declin din ultimele nouă luni iar importurile au crescut mai puţin decât se preconiza, arată datele publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), un nou semn potrivit căruia cea mai mare economie europeană a încetinit în al doilea trimestru după un debut puternic în primele trei luni, informează Dow Jones Newswires.
Potrivit Destatis, ajustate în funcţie de variaţiile sezoniere, exporturile Germaniei au scăzut cu 1,8% în luna mai comparativ cu luna aprilie. Este vorba de cea mai mare scădere lunară înregistrată de exporturile Germaniei după luna august 2015 şi una sub estimările analiştilor care mizau pe o creştere de 0,25%. De asemenea, importurile au crescut cu 0,1% comparativ cu luna precedentă, sub estimările analiştilor care mizau pe o creştere de 0,4%, scrie Agerpres.
În aceste condiţii, balanţa comercială a Germaniei a înregistrat un excedent de 22,2 miliarde de euro în luna mai, mai puţin decât valoarea record de 24,1 miliarde euro înregistrată în luna aprilie. Economiştii intervievaţi de The Wall Street Journal se aşteptau la un surplus de 23 de miliarde de euro. Similar, balanţa de cont curent a Germaniei a înregistrat un surplus de 17,5 miliarde de euro în luna mai, sub estimările economiştilor care mizau pe un surplus de 24,2 miliarde de euro.
Economiştii şi oamenii de afaceri au avertizat că prelungirea negocierilor privind ieşirea Marii Britanii din UE precum şi înrăutăţirea perspectivei economiei britanice vor afecta schimburile comerciale şi investiţiile.