Exporturile Germaniei au scăzut în luna martie, pe fondul războiului din Ucraina

germania scadere economie recesiune

SURSA FOTO: Dreamstime

Oficiul federal de statistică (Destatis) a anunțat că exporturile Germaniei au înregistrat o scădere în luna martie a acestui an, după ce în februarie avusese parte de un avans. Scăderea are loc pe fondul războiului din Ucraina.

Exporturile Germaniei au scăzut în luna martie, pe fondul războiului din Ucraina

În luna martie, exporturile Germaniei eu înregistrat o scădere de 3,3%, după ce în luna februarie au înregistrat o creștere de 6,2%, asta în timp ce exporturile spre Rusia au scăzut și ele cu peste 62%.

Așadar, Germania a exportat bunuri în valoare de 120,6 miliarde de euro și a importat bunuri în valoare de 117,4 miliarde de euro. Importurile au înregistrat o creștere de 3% față de luna februarie și o creștere de 20,3% față de anul trecut, din cauza creșterii prețurilor la energie.

Destatis arată că vânzările spre Rusia au scăzut cu până la 860 de milioane de euro în luna martie, reprezentând o scădere de 62,3%. În acest timp, importurile din Rusia au scăzut cu 2,4% ajungând la 3,6 miliarde de euro.

Impactul războiului asupra Germaniei

Federația Rusă ocupa locul 14 în topul partenerilor comerciali ai Germaniei în ceea ce privește exporturile înainte ca Vladimir Putin să de ordinul de invadare a Ucrainei. Cu privire la importuri, Rusia se afla pe locul 12 din cauza dependenței crescute a Berlinului față de gazele naturale, scrie France Presse.

„Scăderea puternică a exporturilor în luna martie este primul indicator al impactului războiului din Ucraina asupra economiei germane şi a celei europene”, a explicat Carsten Brzeski, economist la ING.

Schimburile comerciale ale Germaniei cu ţările membre ale Uniunii Europene au scăzut cu 1,7% în ceea ce priveşte exporturile şi cu 3% la importuri, până la 66,6 miliarde de euro, respectiv 56,7 miliarde de euro.

Excedentul balanței comerciale a Germaniei a scăzut

Excedentul balanţei comerciale a Germaniei a scăzut până la 3,2 miliarde de euro în luna martie, de la 11,1 miliarde de euro în luna februarie. Cifra anunţată de Oficiul federal de statistică este sub estimările analiştilor intervievaţi de The Wall Street Journal, care mizau pe un excedent al balanţei comerciale de 6,8 miliarde de euro. Comparativ, în luna martie 2021, Germania a înregistrat un excedent al balanţei comerciale de 14 miliarde de euro.

Germania este principalul partener comercial al României iar, la nivelul UE, Germania este principala destinaţie a bunurilor exportate de 17 state membre şi una dintre primele trei destinaţii pentru 22 de state membre.