”Împreună cu reexporturile, volumul este de 173 mil. dolari, cu un excedent al balanţei comerciale de 49 mil. dolari faţă de Mexic. În context, principalul obiectiv al misiunii economice în Mexic este generarea de investiţii reciproce”, a spus ministrul Economiei, Varujan Vosganian, care se află în Mexic pentru promovarae industriei navale din România.
Potrivit oficialului, interesul partenerilor mexicani este ”unul crescut”, punctele atractive pentru posibilii investitori fiind un nivel de impozit competitiv (16% în ISR), precum şi poziţia geografică strategică pentru a intra în Europa de Est, mai ales în Rusia, una dintre cele mai mari pieţe din regiune.
De asemenea, o componentă determinantă a creşterii schimburilor comerciale o reprezintă acţiunile de cooperare în producţia de componente auto şi explorarea rezervelor de petrol între operatori economici români şi mexicani.
Pentru a crește investiţiile în ambele sensuri, Guvernul României intenţionează privatizarea activităţilor în sectoarele de energie electrică, gaz, cărbune, căi ferate, industria aeronautică, industria de apărare şi minerale neferoase.
Exporturile româneşti în Mexic au crescut de peste patru ori
19 iulie 2013, 16:22
Ultima modificare în 19 iulie 2013, 19:22
Exporturile româneşti în Mexic au crescut în ultimii ani de peste patru ori, de la 19 mil. dolari în 2009, la 88 mil. dolari în 2012, potrivit datelor Ministerului Economiei.
Etichete: mexic
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook